În vremea tristă și frustrantă a viiturilor propriu-zise, a politicienilor care merg să-și facă poze și campanie electorală pe nenorocirea și moartea oamenilor din regiunile calamitate, încerc să fug cu mintea din aceasta zonă pe care nu o pot influența dincolo de o micî donație pentru cei afectați.
Este un instinct natural, necontrolat, este și o manifestare a nevoii de supraviețuire a credinței într-o trezire viitoare a poporului meu. Cum să mulțumești călăului tău? Cum să-i dăruiești votul tău, iar și iar până când țara va fi total distrusă, tu în pământ, iar el fugit în „țările calde”? Pare că Dumnezeu folosește zilele aceste un highlighter pentru a expune și mai mult cinismul monștrilor care cer voturi de la familiile ce își înmormântează oamenii dragi și speranțele. Ei, politicienii ultimilor decenii, sunt vinovați 100% pentru dezastrele care se întâmplă în mod repetat. Natura este la fel de furioasă și în alte țări, dar acolo se iau măsuri de protecție din timp, se învață din tragediile trecutului. Noi avem chelnerițe, cu sau fără ghilimele, angajate cam prin toate instituțiile importante. Iată rezultatele!
Dar astăzi mă gândesc și la altfel de viituri, la fel de distructive. Există în toate formele de artă, periodic, constant, tendințe și curente aberante la care se raliază imediat o parte din intelectualii vremii. A fost în primii ani ai „libertății” acea invazie a vulgarității perfect inutile în teatru și film. A urmat imediat tendința grotescă de a critica orice în literatură și în presa. În modă, avem pantalonii cu turul sub glezne și alte minunații de genul acesta. Se încearcă prin aceste aberații culturale și sociale o evoluție cu de-a sila către ne-natural. Sub mâlul gros, plin de gunoaie al acestor „viituri” nici nu mai putem vedea cine este bărbat și cine este femeie. Mai grav, nu mai distingem între copii și adulți!
Dar mai avem, dacă reușim sa privim dincolo de aceste adevărate șocuri, o mare masă de oameni care rămân normali, decenți și discreți. Doar că ei nu pot fi mai vizibili decât cei care își „urlă” deviațiile, fiecare în domeniul său. În grupul de prieteni al fiecăruia, în bloc, pe stradă, acești indivizi, creatori de „istorie culturala” sunt aproape inexistenți. Societatea, cu imperfecțiunile ei firești, a mers dintotdeauna și va merge în continuare către mai binele general, în pofida acestor maxi sau mini-șocuri, ca un părinte iubitor și înțelept în fața unui adolescent rătăcit și momentan isteric.
Ce este de făcut? Deseori ne bântuie această întrebare. Nimic special… Știm cu toții ce este bine și ce este rău. Avem zece porunci clare și multe reguli de bun-simț. Restul sunt detalii uneori dureroase, dar mereu trecătoare. Răbdare!
Vasile LUPAȘC este scriitor, a publicat romane istorice și versurile primei opere rock din România, iar în septembrie 2008 a lansat cartea „Răstignit între cruci”, un roman despre Vlad Țepeș, bazat pur pe adevărul istoric…
Facebook
WhatsApp
TikTok
