La finele săptămânii trecute a avut loc, la Brașov, Festivalul International De Benzi Desenate. Premiul I a fost câștigat de către târgovișteanul Cristian Stanciu. Până aici, nimic cu adevărat deosebit. Am colaborat de foarte multe ori cu Stanciu, știu foarte bine ce talent are și de ce minunății este în stare!
Surpriza mea, ca simplu admirator al benzilor desenate, a fost să îi aud pe cei cu adevărat pricepuți în domeniu, cum sunt domnul Valentin Tănase, domnul Adrian Cioroianu și chiar excelenta sa, domnul Jean Cornet d’Elzius, ambasadorul Regatului Belgiei la București, vorbind entuziast despre lucrările târgovișteanului.
Citez din memorie: „Pentru mine, aceste lucrări sunt cele mai frumoase, cele mai muncite și mai reușite din întregul festival”- Valentin Tănase… Sau: „Un nivel fantastic! Nu am mai văzut demult acest nivel în banda desenată românească!” – Adrian Cioroianu…
Scriu aceste rânduri pentru a împărățiși cu dumneavoastră acest moment deosebit de frumos, nu doar pentru Cristian, dar și pentru orașul nostru. Cunoscându-i modestia, știu că va prezenta mult mai discret succesul său la acest festival. Poate, în viitor, Cristian Stanciu ne va încânta cu expoziții de bandă desenată dedicate istoriei orașului nostru. Sunt sigur că ar avea mare succes și ar fi foarte utile.
Dragostea față de istoria țării sau a orașului nu începe niciodată doar cu articole științifice de valoare, ci cu acel fior pe care ți-l dă, de obicei în anii copilăriei, o creație artistică reușită, fie film, carte, muzică sau bandă desenată. Iar dragostea adevărata pentru istorie înseamnă responsabilitate pentru prezent și pentru viitor!
Vasile LUPAȘC este scriitor, a publicat romane istorice și versurile primei opere rock din România, iar în septembrie 2008 a lansat cartea „Răstignit între cruci”, un roman despre Vlad Țepeș, bazat pur pe adevărul istoric…