Imaginea de mai jos a făcut înconjurul lumii de câteva ori….
Ne este prezentată ca un gest nobil al sportivului spaniol Ivan Fernandez care, sesizând dezorientarea alergătorului kenyan Abel Mutai, îl îndrumă pe acesta din urmă pe ultimii metri ai cursei și decide în favoarea africanului deznodământul întrecerii.
Pot înțelege apetitul presei și al publicului pentru povești frumoase. Pot înțelege și frica de a nu fi cumva catalogat drept rasist, deși cel mai crunt rasism îl observam deseori venind din partea minorităților.
Dar… am luat-o razna cu toții? Ce înseamnă sportul de înalta performanța? Dacă pătrundem în culisele marilor victorii ale marilor campioni din orice sport o sa întâlnim aproape exclusiv sportivi legendari obsedați de fiecare detaliu. Altfel, nu poți câștiga în fața altor… obsedați de performanță. Și oare nu ei duc lumea înainte?
De la șoferi de curse de mare viteză, care străbat la pas (!) cu o zi înainte de întrecere tot traseul, la săritori cu prăjina care „își fac pașii” fizic și în minte de sute de ori sau jucători de fotbal care inspectează înainte de meci fiecare metru al gazonului, marii performeri au un lucru în comun și anume grija absolută pentru detaliu, pentru cunoașterea adversarului, pentru orientare.
De ce un sportiv bine pregătit, bine orientat ar ceda locul I care aparține de fapt țării sale, unui alt sportiv ce concurează pentru altă țară? Oare la începutul unui meci de baschet, dacă sportivul care recuperează mingea după aruncarea inițială a arbitrului, ar ataca, dezorientat, propriul panou, ar fi vina adversarilor? Oare este vina oponenților că unii sportivi (da, s-a întâmplat chiar și la olimpiada!) ratează complet întrecerile, pentru că au dormit prea mult, au plecat prea târziu de la hotel și au rămas blocați în trafic, au încurcat ziua evenimentului etc.?
Am concurat la câteva evenimente sportive mari și întotdeauna am încercat să fiu primul în sala de concurs. Nu doar în ziua probei, ci în prima zi când se începe instalarea spațiilor de concurs. Nu am reușit întotdeauna. Uneori, am întâlnit acolo alți sportivi, puțini, ce-i drept. Dar pe ei i-am întâlnit mereu și în finale.
Pentru un concurs sportiv internațional volumul de muncă este absolut uriaș și cel puțin jumătate din acest volum reprezintă pregătirea psihologică. Oare nu acesta este sensul sportului, de a împinge performanța umană cât mai sus?
Mai este important să câștige cel mai bun, cel mai puternic din toate punctele de vedere sau în această epocă a post-adevărului nu mai contează nimic altceva decât povestea spusă de fiecare cum i se năzare?
Vasile LUPAȘC este scriitor, a publicat romane istorice și versurile primei opere rock din România, iar în septembrie 2008 a lansat cartea „Răstignit între cruci”, un roman despre Vlad Țepeș, bazat pur pe adevărul istoric…
Facebook
WhatsApp
TikTok
