De mii de ani războaiele se poartă în numele religiei. Oare așa să fie? Din păcate, în ultimele zile auzim tot mai des despre un posibil conflict de mare anvergură între religii. Lideri ai unor state puternice par că și-au pierdut orice urmă de luciditate și devin avocații unui nou război mondial. Ni se spune chiar, cu zâmbetul tipic al politicianului dispus să-și vândă țara și conaționalii pentru gloria proprie, că există un timp al războiului și acel timp este acum!
Toate, în numele dreptății și cu binecuvântarea Lui! Și de-o parte și de cealaltă, de parcă Dumnezeu ar fi un intrigant care ne asmute pe unii împotriva celorlalți, pentru amuzamentul propriu. Da, probabil este și asta o religie, dar nu este a Creatorului, ci a celui care i se opune.
De fapt, religia este doar un pretext absurd pentru orice conflict. În numele cărei credințe se ucid civili și copii? Cine ar putea răspunde cu o conștiință curată acestei întrebări?
Sintagma „război religios” este la fel de absurdă ca și războiul însuși. Nu trebuie să fii un expert în religiile lumii ca să-ți dai seama că nicio religie majoră nu propovăduiește războiul.
Chiar dacă acceptam că scrierile sfinte ale diferitelor popoare au fost, în timp, alterate sau chiar manipulate de către om, putem lesne observa că oamenii care își apleacă cu sinceritate sufletul către cele sfinte sunt sau devin oameni blajini, iertători și răbdători. Sursa oricărui război este întotdeauna orgoliul conducătorilor și bineînțeles, lăcomia.
În general, ne sfârtecam pentru… nimic. După marile cuceriri, învingătorii nu au căpătat nimic material în plus față de ceea ce ar fi putut obține fără vărsare de sânge, prin comerț, cercetare sau alte metode pacifiste. Dar ar fi lipsit eroii și asta este inacceptabil pentru mințile limitate! Liderii care trimit mii de oameni la moarte își justifică ades acțiunile prin raportarea la un Dumnezeu în care cred pe jumătate. Se tem, dar nu-i ascultă poruncile blânde! Îi intuiesc vrerea, dar se vor a fi „biciul” celui ce ne învață să avem răbdare cu aproapele nostru și să mângâiem. Iar asta este doar o forma perfidă de a I se împotrivi!
Chiar și în timp de pace și prosperitate oamenii se împart în tabere gata să pornească la luptă una împotriva celeilalte. Fără nicio legătura cu religia… Este doar natura noastră, a oamenilor, în acest moment al evoluției noastre. Poate cel mai evident domeniu în care putem observa acest principiu distructiv este sportul, mai cu seamă fotbalul. Am avut ocazia să văd suporterii unor echipe ale aceluiași oraș, vecini, poate chiar cunoștințe apropiate, cu chipurile desfigurate de ură, în ziua meciului dintre favoriții lor și „inamici”. Se întâmplă în București, Liverpool, Madrid, Londra, etc. etc. Și în aceste cazuri oamenii mor, câteodată. Am mai văzut cum profesori în vârstă, respectați pentru studiile lor s-au bătut cu bastoanele în numele unei idei. Nu, nu glumesc, dar nu merită sa dăm detalii.
Nu există război religios, nu exista nici măcar o pace absolută între cei care împărtășesc aceeași credință. Ne ucidem de mii de ani, fără niciun Dumnezeu. Uităm de El și de învățăturile Lui. Este valabil, sunt convins, pentru toate religiile, dar mai cu seamă nu poate exista un război în numele Celui ce în timp ce era torturat, crucificat, se ruga pentru iertarea propriilor călăi!
Vasile LUPAȘC este scriitor, a publicat romane istorice și versurile primei opere rock din România, iar în septembrie 2008 a lansat cartea „Răstignit între cruci”, un roman despre Vlad Țepeș, bazat pur pe adevărul istoric…
Facebook
WhatsApp
TikTok
