În 2017, înaintea finalei de kata a Campionatului Mondial de karate, mă accidentasem grav la umăr. Nu mai puteam ridica bine mâna. Mai erau cam 30 minute până la începerea finalei și stăteam în „seiza” (poziție de meditație, în genunchi) încercând sa blochez cumva durerea. Un doctor îmi pusese niște benzi terapeutice, dar încă nu-și făcuseră efectul. Să abandonez nu intra în calculele mele. Consider că în acest sport este mai onorabil să lupți până la capăt, indiferent de situație sau stare fizică.
Spatele mi se curba de durere și nu mai reușeam sa mențin poziția corectă. Rivalul și prietenul meu italian văzându-mă în acea stare a spus antrenorului său: „În sfârșit batem România! Iau aur!”
Un coleg de echipă care mă cunoștea foarte bine a venit și mi-a așezat pe cap o pereche de căști în care răsuna „Baba Novac” a lui Phoenix.
Toată energia aceea a muzicii și a istoriei românești evocate m-a inundat și spatele mi s-a îndreptat instantaneu. Durerea trecuse aproape complet.
Amicul din Italia s-a uitat o secunda mirat la mine, apoi s-a întors către antrenorul său și i-a zis: „Lasă! Este foarte bun și argintul!”
A avut dreptate. Acea medalie de aur i-am dăruit-o, firesc lui Nicu Covaci. În mare parte era, de drept, a lui! Apoi, după câteva luni, m-a sunat și m-a întrebat unde sunt. I-am răspuns ca sunt acasă.
– Acasă… Unde… beeeep!, acasă?
– La Târgoviște!
– Bravo! Și de unde să știu eu unde este casa ta în toată Târgoviștea?
Atunci am realizat că este în orașul meu. A venit la mine și fără o vorbă în plus, a scos chitara și a cântat Baba Novac. Avea lacrimi în ochi. De mine nu mai spun.
Așa a fost Nicu! Un suflet, un talent, un om cu totul unic…
Vasile LUPAȘC este scriitor, a publicat romane istorice și versurile primei opere rock din România, iar în septembrie 2008 a lansat cartea „Răstignit între cruci”, un roman despre Vlad Țepeș, bazat pur pe adevărul istoric…
Facebook
WhatsApp
TikTok
