Se ascute lupta politică. Curg promisiunile. Clovnii își pierd răbdarea cu care și-au construit o imagine pozitiva acceptată în oarecare măsura de către cei creduli. Dacă stăm să îi ascultăm pe cei care se visează președinți, începem să plutim. Toate vor fi bune, laptele și mierea anunțate din patru în patru ani vor curge, de data aceasta, cu siguranță!
De câteva seri încoace mă tot minunez de promisiunile privind redresarea învățământului. Toți candidații pe care i-am văzut vorbind promit un buget mai mare alocat învățământului, salarii mari și multe alte facilități pentru profesori. Concluzia este simplă, ori nu se pricep deloc la acest subiect vital pentru dezvoltarea României, ori mint cu nerușinare, mizând ca de obicei pe naivitatea alegătorilor.
Din 1990 până la începutul anilor 2000, când eu am părăsit (cu uriașe regrete) meseria de dascăl, sistemul educațional a fost torpilat, sabotat cu voie sau doar din nepricepere, în mod sistematic. Din câte observ, acest fenomen distructiv continuă și astăzi. De ce nu cred ca ar funcționa simpla creștere a salariilor în învățământ? Simplu și trist, pentru că au existat câteva valuri succesive de părăsire a sistemului tocmai de către cei mai capabili dintre tinerii profesori ai anilor `90-2000. O foarte mare parte dintre cei ce se simțeau în stare să facă și altceva au plecat și mulți au excelat în noile lor meserii. Cei buni care au rămas sunt adevărați îngeri și merită toată admirația noastră. Pe atunci, salariul era minuscul și pur și simplu nu puteai să te întreții ca adult. Sa evoluezi, nici vorbă!
În locul acelor profesori hăruiți au venit mulți oameni care nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu această nobilă meserie. Titlul, onoarea de a fi dascăl s-au prăbușit atunci și către catedre, mai ales în mediul rural, s-au îndreptat în special oameni care nu puteau performa în niciun domeniu. Aceștia au devenit, cum-necum, titulari și din învățământ vor ieși la pensie. Cei mai mulți nu au vrut și nu au avut capacitatea de a se perfecționa. Din punctul meu de vedere, ei reprezintă găuri negre care țin posturile ocupate inutil și influențează cât se poate de negativ generații întregi de copii.
Dublarea, triplarea sau înzecirea beneficiilor bănești către acești oameni nu ar ridica cu nimic nivelul învățământului. Și atunci ce-i de făcut? Nu pot să-mi dau seama! O soluție, într-o lume ideală, în care ar exista un efort național de redresare comun și sincer, fără orgolii personale sau interese de partid, ar fi ca toate titlurile de profesor titular să fie revocate și să se organizeze noi concursuri. Ar trebui, în acest efort care acum pare o simplă utopie, să existe și excepții. Profesorii care au avut rezultate la olimpiadele naționale să își păstreze titulatura și să își continue nestingheriți nobilul efort.
Dar, cum spuneam, între atâtea interese, mai mari sau mai mici, soluția este doar o fantezie care va supăra pe mulți dintre cei nepregătiți și nechemați. Probabil că mărirea bugetului pentru educație va avea un efect pozitiv prin dotări mai bune ale școlilor și prin atragerea unor profesori tineri capabili și pasionați. Dar evoluția va fi una foarte lentă și incertă.
Mai există o promisiune care spune că fiecare profesor care alege să predea la țară va primi o casă în satul respectiv. Din experiență, pot spune că nu vor fi mulți cei care vor agrea o asemenea soluție. În general, tinerii profesori doresc să își petreacă timpul liber în orașele care oferă mult mai multe posibilități unui individ dornic să evolueze uman și profesional. Nu ar fi mai bună soluția construirii unor drumuri, șosele, autostrăzi care să facă naveta cadrelor didactice mult mai scurtă și mai ușoară? Dar „placa” cu îmbunătățirea infrastructurii rutiere și feroviare nu prea mai ține după atâția ani de minciuni…
Vor trece una sau mai multe generații de profesori până să vedem un salt semnificativ în bine. Până atunci, cei cu o brumă de educație și înțelegere să ne bucurăm ca am avut privilegiul de a fi îndrumați de profesori foarte buni, de oameni excepționali și că acum avem capacitatea de a nu sări entuziasmați la încă o gogoriță politică.
Vasile LUPAȘC este scriitor, a publicat romane istorice și versurile primei opere rock din România, iar în septembrie 2008 a lansat cartea „Răstignit între cruci”, un roman despre Vlad Țepeș, bazat pur pe adevărul istoric…
Facebook
WhatsApp
TikTok
