De obicei, sintagma care dă titlul acestui articol se aplică unei persoane sau grup de persoane care caută a obține un avantaj nemeritat, material, spiritual, sau de imagine asupra altuia/altora. Sau, cum se spune, nu vedem bârna din ochii proprii, dar vedem paiul din ochii fratelui.
Există, însă, și un caz special, paradoxal și păgubos, acela al poporului român. Mulți, prea mulți români, aplică aproape exclusiv această dublă măsură în sens invers. V-ați dat deja seama despre ce vorbesc. Nimic din ce realizăm sau am realizat noi, ca neam, nu este bun. Poate fi cel mult o „învârteală” istorică, conjuncturală, o situație de care am știut să profităm.
Exemple mici avem zilnic, de la locul de muncă la grupul de prieteni sau chiar în familie. Primul exemplu care îmi vine în minte acum este cel al unui domn care făcea o demonstrație publică de acrobații pe motocicletă. Foarte agil, extrem de dinamic, domnul în cauză a reușit din primele secunde să entuziasmeze publicul. De un entuziasm de-a dreptul exagerat erau și alți doi domni aflați în public, chiar lângă mine. La final, acrobatul și-a scos casca și a salutat pe cei prezenți. Reacția celor doi a fost… de studiat! „Hai bă, de-aici! Îl cunosc p-ăsta! S-apucă toți de spectacole acum! Ete, na! Îl știu, stă lângă mine!” Cum spuneam, de studiat!
Iar la nivel mai mare, ce să mai zicem? Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 doar pentru că echipele din Anglia nu au avut drept de joc. Nadia Comăneci a luat ea primul 10 din istoria gimnasticii, dar cât de simplu era sportul atunci! Ilie Nastase nr 1 mondial? Ăsta, mă? Pentru ai noștri, nu mai contează că sportivii de mai sus sunt priviți ca niște adevărați zei în sportul mondial. Știu ei mai bine, doar trăiesc aici, în țara care i-a format. Exemple sunt foarte multe, din toate domeniile, nu doar din sport, dar nu mai merită enumerate. Bineînțeles această atitudine a căpătat și un nume generic: „mioritică”!
Dar oare asta o vrea să spună superba baladă populară? Că ciobanul moldovean s-a întins la pământ după ce a avut un scurt schimb de impresii cu oaia lui fermecată, ca Patraulea cu Luminița și, gata, și-a acceptat moartea? Nicidecum! Ce-ați fi vrut sa spună baciul moldovean? Să strige asemenea „cantautorilor” de astăzi că-și va termina „dușmanii”, că „le va da nucleara”, că îi va spulbera mulțumită vitejiei sale fără de seamăn? Dacă folclorul nostru ar fi fost clădit în asemenea fel (a se citi „hal”) atunci am fi avut o problemă mult mai mare decât cea dezbătută aici!
Am stat de câteva ori în preajma unor adevărați eroi din războaiele recente ale lumii, din spațiul cultural sau din sport. Niciodată, dar niciodată, un asemenea om nu a povestit în termeni elogioși propriile fapte. Dimpotrivă, au simplificat până la absurd situații care ar putea părea exagerate chiar și pentru o producție hollywoodiană. Oameni calculați, maturi s-au gândit firesc și la moarte sau înfrângere. Dar nici ei, nici ciobanul mioritic nu și-au luat picioarele la spinare. Au rămas acolo în așteptarea sorții, o așteptare cu sufletul limpede și cu pumnii strânși, o soartă pe care ei au întors-o de trei ori pe dos, dacă a fost nevoie, au înfrânt-o, au rescris-o în tăcere și au mers mai departe.
Așa că, da, mi-aș dori ca poporul român să (re)capete o viziune mioritică asupra vieții, asupra istoriei și asupra viitorului propriu. Ce frumos ar fi! De unde vine totuși această dublă măsură care ne face să ne reinterpretăm până și povețele din veac? Fiecare avem, probabil, o explicație, de la coloniștii romani, la influența otomană și fanariotă, sau, mai recent, la cei veniți pe tancurile „eliberatoare” odată cu încheierea celui de-al doilea război mondial. Oare ce s-ar întâmpla dacă ne-am deștepta brusc din acest „somn de moarte”? Oare cum s-ar scrie continuarea „Mioriței”?
Vasile LUPAȘC este scriitor, este membru al Societății Marilor Maeștri Internaționali în Arte Marțiale, a scris romane istorice și versurile primei opere rock din România, iar
în septembrie 2008 a lansat cartea „Răstignit între cruci”, un roman despre Vlad Țepeș, bazat pur pe adevărul istoric…