Periodic apare câte un intelectual rasat și super promovat care ne explică pe îndelete că noi, românii, practic nu avem cultură, că nu am contat niciodată în muzică, literatură, știință etc. Poate că atât pricep ei, poate fără să-și dea seama sunt parte a unui suflu urât mirositor, submediocru, dar cu pretenții de genialitate, care a acaparat spațiul public din România și care se străduiește să sugrume tot ce-a fost și tot ce este bun în cultura noastră. Sau, poate, Doamne ferește, să credem în teorii ale conspirației, chiar există un program de îndobitocire a poporului care locuiește această țară super-bogată și ale cărei bogății trebuie furate în timp ce noi „dormim”.
Nu am să dezbat prea mult delirul acestor oameni chinuiți, pentru că asta ar însemna să intru într-un dialog, chiar și indirect, cu domniile lor, iar așa ceva nu este posibil. Eu nu am înălțimea dumnealor intelectuală, nici „nivelul moral” al dumnealor… Așa că nu avem pe ce palier sa ne intersectăm. Pentru mine ar fi o încântare să enumăr uriașii oameni de cultură pe care i-a dat România, de la Cantemir și Eminescu la Coandă, Racoviță, Paulescu etc.
Dar vă propun un experiment pe cât de simplu, pe atât de plăcut pentru cei mai mulți dintre noi. Haideți să trecem ușor, poate în weekend, prin câteva albume ale domnului Tudor Gheorghe. Dumnealui este, fără doar și poate, cel mai important promotor de cultură autentică românească al ultimelor decenii. Ar fi bine să începem cu o piesă folclorică, poate Voica, sau poate Miorița, capodopere absolute ale acestui popor atât de creativ. Apoi putem asculta Macedonski sau Eminescu sau Arghezi sau Nichita Stănescu sau Păunescu.
Ne putem apoi aminti și de Caragiale-poetul și dacă simțim să schimbăm puțin registrul, să urcăm „sus ca lumina din urma furtunii” pe înălțimile spiritului uman de cea mai înaltă ținută morală, putem asculta poeziile scrise în închisorile comuniste. Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga, Radu Gyr au știut, au avut puterea să compună poeme superbe sub cea mai cruntă teroare.
Aceasta enumerare poate continua cu multe alte exemple, dar mai bine ascultați versurile acestor români fabuloși. Și apoi, neapărat încercați să-i și citiți! Asta sigur vă va deschide apetitul pentru a afla mai multe despre alți români mari, din multe alte domenii, despre cei care au fost atât de mari încât nu pot fi înțeleși de către cei mici, foarte mici!
Fandoseala sclifosită a celor care se uită cu atâta scârbă și regală condescendență înspre cultura română îmi amintește de o parabolă zen. Se spune că un bătrân maestru, simțindu-și sfârșitul aproape, și-a chemat cei trei fii și le-a dat sarcina să caute cât mai multe plante nefolositoare omului. Cel care s-ar fi descurcat cel mai bine ar fi urmat să devină conducătorul școlii. Primul fiu a reușit să aducă 10 plante fără de folos. Fiul mijlociu a adus doar trei, iar mezinul nu a reușit să găsească nicio plantă de care omul să nu aibă trebuință. V-ați dat deja seama, cel mic și înțelept a câștigat și a devenit următorul mare maestru.
Haideți, că asta nu e greu de înțeles nici chiar de către „intelectualii” despre care vorbeam!
Vasile LUPAȘC este scriitor, a publicat romane istorice și versurile primei opere rock din România, iar în septembrie 2008 a lansat cartea „Răstignit între cruci”, un roman despre Vlad Țepeș, bazat pur pe adevărul istoric…
Facebook
WhatsApp
TikTok
