Un incendiu de spital, unul de apartament și-o intervenție eșuată a Poliției stăteau într-un bar. Și barmanul întreabă curios:
– Și? Cum mai merge treaba? Despre ce discută gașca?
– Uite… despre fetele de la Caracal.
Da. E și prost și cinic. Dar e bancul în care trăim cu toții de niște ani buni. E gluma proastă a unui stat care, efectiv, se prăbușește. Lipsa resurselor, lipsa de pricepere, diletantismul, deprofesionalizarea și reflexele de tip mafiot ne-au adus aici, în punctul în care nici măcar nu-ți mai consumi energia pentru a te revolta. Și chiar dacă te-ai aduna n-ai avea înspre cine să-ți îndrepți nemulțumirile.
E nevoie de tine ca spectator-cotizant. Statul te vrea un bun cetățean, sănătos cât de cât, apt adică să-ți plătești taxele. Atât… De banii, munca și timpul tău nu se-acordă mai nimic la schimb. Spitalul îmbolnăvește, pompierii mai ratează câte o intervenție, iar la Poliție se fac apoi anchete în legătură cu operațiunile eșuate, în urma cărora mor oameni.
Nu se râde la un astfel de banc, ci se rămâne prost. Poziție cu care de altfel statul se simte extrem de confortabil. Cetățeanul inert și prost își poate vedea liniștit de treabă și chiar își poate scuipa în sân de fericire că el a scăpat și nimic nu s-a prăbușit încă pe el.
E bine? E bine! Sigur? Așa se pare. Programul de comedie continuă și vom asista mulți ani de-acum încolo, năuciți, la n drame, pentru că, vorba lui Titi Aur – pe care l-am prins recent la radio – nu se poate da o lege să nu mai moară oameni. Se pot da legi „dăcât-doar” să le fie bine unora. Chiar și cu prețul dispariției altora…
Un banc prost… La finalul căruia se moare. Doar că nu de râs…
PS E mișto politica, nu? Pentru un politician, spre exemplu, schimbarea României e să ai PNL în loc de PSD. Pe ai noștri fix unde erau ai lor. Și ar fi cam suficient, că deja, mai ales la ei, se simte schimbarea. Apoi tot în politică e la modă și transparența… controlată. Să se vadă, să se știe, dar când, cum și cât vrem noi. Să nu se vadă chiar tot, că ne facem de băcănie. Că o avem mică, pe partea de rezultate și mare pe partea de privilegii, nepotism și alte asemenea. Și dacă se află e pericol de siguranță națională. Vlad Voiculescu a tras puțin rochița și a intrat vânticel de indiscreție populară la chiloțelul cu mânecă lungă al prea esențialilor. Cine sunt ăștia? Sunt tot ăia. Care sunt prea înalți, prea importanți, prea altfel și prea deranjați de privirile noastre iscoditoare. Ei trăiesc separat. Salarii separate, altfel de pensii, alte tratamente și altfel de viață. Adesea mai bună. Posibil că ăștia îl vor forța pe Voiculescu să plece. Păi ce!? El nu știe ce ai voie și ce nu? Să plece! Nici n-a livrat, vor zice oamenii. Să plece înainte sau după ce va lua Oscarul? Asta e o altă întrebare. La fel de dureroasă. Pentru ce? Pentru un film în care s-a văzut prea mult. (Tele)spectatorii suferă și acum de derută. Că și-atunci, ca și-acum, toată lumea știa mai mult decât e dispus sistemul să cedeze. Bagă bă la cap!!! E mai ușor de lucrat cu un popor asistat și bolnav căruia îi mai scapi, controlat, câte o bulină semi-transparentă.
BOGDAN CIUCLARU este jurnalist, om de radio, și este, peste toate, absolvent de CARABELLA târgovișteană…