Lucrez la NASA și colegii mei, aflați în misiune în spațiu, trimit înspre Terra vestea cea mare: există viață pe o altă planetă! După momentul de exuberanță cer o reconfirmare:
Se poate respira? Vine și răspunsul, iar emoțiile sunt maxime: Da! Se poate. E incredibil! Aeeeeeer ca la noi acasă…
Într-un moment în care nebunia se amestecă și cu luciditatea îmi întreb însă colegul din cască: Auzi, se și râde acolo? E un mediu prielnic umorului, se poate râde? A râs cineva în prejma ta? Ai auzit pe cineva râzând? Pentru mine, râsul e o parte din necesarul și farmecul existenței oamenilor. Sunt și voi fi mereu de partea celor care urmăresc să facă lumea mai bună prin râs, prin ironie, sarcasm și chiar satiră. Umorul ne face oameni, omorul animale.
Suntem toți de-acord cu asta? Din nefericire, lumea in care trăim parcurge momente tragice. Episodul mai vechi de la Paris s-a consumat aparent din cauza umorului. Omor pe motiv de umor! Doar că nu-i chiar așa. E omor survenit pe plasarea unora în afara convenției după și în care trăim.
Mă folosesc de puterea unui exemplu: Daca în parcare, după blocuri, ne jucăm pac-pac, convenția unanim agreată e ca nimeni să nu aibă armă…
BOGDAN CIUCLARU este jurnalist, om de radio, și este, peste toate, absolvent de CARABELLA târgovișteană… Puteți să citiți și alte texte scrise, în ultimii ani, de Bogdan, pe http://blogmeaway.ro/blogul/