Traian: Alo! Dece…
Decebal: (bzzzz, tzzzz)
Traian: Ți-ar mânzu’ și viezurele!
Decebal: Băi, te-aud varză!
Traian: Ce telefon ai, mă?
Decebal: Dochia nou, 105-106
Traian: Fuck, nu se-aude!!! Ăsta e în tunel?!…
„Ulterior, polițistul s-a deplasat pentru soluționarea unor lucrări, verificări solicitate de către structura de evidență a populației.” Traducere: Mda, nu neapărat limbaj de lemn, dar ceva evaziv din care să reiasă că făcea ceva semi-important dar și suficient de stresant încât să se pensioneze la 45 de ani. Sau să ia copii pe capotă. Pe trecerea de pietoni. Frățică, oare când vom ieși din comunism?
Și a fost ziua în care politicienii au zis ceva despre ziua culturii. „Care” mai mult n-o au.
Ianuarie, acum doi ani… De ce a zis dom’le Tudor Gheorghe Degeaba? Asta e o chestiune semi-importantă, de care s-a preocupat azi și colegul meu Lucian Mândruță. Pentru că are voie, first. Și pentru că, probabil, așa a simțit și judecat când „a fost de și-a pus numele la spectacol”. Valoros sau nu ca artist, cetățeanul căruia îi cântărim noi vorbele încasează bani pe bilete, iar convenția e că spectatorii primesc pentru suma respectivă de bani un produs, o viziune, o stare. Ce livrează artistul poate fi o lamentare depresivă sau un urlet agresiv și, în general, cam ce vrea pana lui, câtă vreme respectă legea și nu încalcă drepturi și libertăți. Și, evident, after show intervine chestiunea de feedback. Tabloul din galerie sau spectacolul cântat poate să placă sau nu. Uneori e lame din punct de vedere artistic, alteori mesajul e subțire, sau, dacă omul n-are deloc stofă, nimic nu se transmite către receptori. Tudor Gheorghe, zice lumea ofensată, broadcastat (sic!) de TVR1, n-ar fi comunicat taman pe placul nostru pentru că și-a intitulat show-ul (munca lui, nu a noastră!) Degeaba și-ar fi ars-o eurosceptic. Deci, nu ca Tudor Chirilă care e de-al nostru, euroatlantic. Știu, sunt zeci de mii de detalii de care ne putem agăța ca să-i destructurăm omului punct cu punct ideile. Dar sunt ideile lui și x număr de oameni din sală au plătit ca să le-audă direct de la sursă. Multora li s-a gripat însă motorul toleranței când show-ul a fost pe sticlă la postul public. Da, ăla care ni-l băga pe Dragnea la Viața Satului. Sigur că au fost astfel de scăpări, dar asta nu înseamnă că la TVR n-ar trebui să fie loc pentru toate părerile și manifestările, câtă vreme ele nu sunt în zona abaterilor de la decență și respect față de lege. Încerc să mă pun în pielea autorului care află de la voi, fără să-i fi urmărit prestația televizată sau cea din sală că nu v-a plăcut Copy-ul/Branding-ul show-ului și că ce a simțit el e de porc pentru că, uite, nu e chiar Degeaba. Nu e fraților, dar cu astfel de poziționări e posibil să-i dau dreptate. E degeaba, dacă n-ai voie să spui pe gură că la momentul X ai simțit cutare frustrare, că lucrurile alunecă – în viziunea ta – aiurea, că nu te regăsești în România din momentul x. N-am făcut și noi asta? Nu ne-am simțit și noi așa? Dacă Tudor Gheorghe e comunist sau comunistoid detestabil n-am eu aparat de măsură. Dar un beculeț chiar mi se aprinde pe radar când ne radicalizăm și când ne place să valorificăm farmecul democrației cenzurând sau fluierând celelalte puncte de vedere. Nu mă regăsesc deloc în pesimismul transmis de artist. Și m-ar preocupa mai repede sursa frustrărilor lui, decât să caut butonul care-l pune pe mute.
BOGDAN CIUCLARU este jurnalist, om de radio, și este, peste toate, absolvent de CARABELLA târgovișteană… Puteți să citiți și alte texte scrise, în ultimii ani, de Bogdan, pe http://blogmeaway.ro/blogul/
Facebook
WhatsApp
TikTok
