dare de seamă
nu cred în viața de apoi, dar cred în posibilitățile vieții de acum de a crește un suflet nemuritor care va putea să nu mai fie uitat
cred în amintirea care poate salva tot ce se poate păstra dintr-o întâmplare a lumii în care m-am aflat la un moment dat și în puterea care încarcă mereu cuvintele care spun despre toate acestea
cred în fiecare gest al lumii făcut despre mine și către ceea ce a rămas din alcătuirile ei în ceea ce sunt datorită acelor fragmente ale ei uitate în mine, rămase și duse cât mai departe de cuvintele ce le mai pot auzi și mai departe spune, rosti
cred în ce am văzut și în ce am trăit, dar și în ce am visat și nu am putut alcătui până acum, până aici, până în noaptea mereu necuprinsă în orele ascunse de somn, în orele calde, în orele mici
cred în amintirile care nu se lasă uitate, îmi plac mișcările lor pe harta minții și a corpului ce le-au tot folosit și nu le mai lasă niciodată să plece. n-ar avea unde, n-ar avea sens sau repere nicio retragere în vreun ungher ce le-ar putea îngădui rătăcirea
cred în povestea fiecărui semn care lasă să spună despre el urma rămasă în țesătura caldă a epidermei și o pot ghemui mai departe în alte și alte cuvinte, în gesturi care pot explica fiecare dintre aceste aduceri aminte
cred în desenul ce repetă obsesiv pașii mei înapoi, înainte și mai păstrez în privire urmele lor răsfirate pe hărțile desenate de parcurgerea lor. încerc mai departe să înțeleg fiecare gest repetat pentru spunerea lor
nu, nu cred în viața de apoi, dar cred cu adevărat în tot ce poate să spună și să scrie despre ea, despre mișcările, amintirile și mirările ei această viață expusă și înțeleasă aici, povestită și spusă acum
Gabriel ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…