stare
ochii mă dor în lumină, iar visul în toate aceste cuprinderi și arderi îmi
lasă corpul să cadă
mai departe mimez oricare pas
așezat în această mirare ce tot se zbate să simtă, să vadă
șoaptele norilor s-au întors și au scuturat peste mine
apele lor calde și apele lor reci
desenând cu picături limpezi dâre lungi pe obraji, sub fiecare
pleoapă rămasă deschisă
câteva semne mici, ca de litere rătăcite îmi arată
și mă învață
mișcările lor mute, frigul arzător ce se amestecă în
această scufundare definitivă, nocturnă
mai departe se vede acoperit semnul distinct al apropierii,
cum mâna mea a rămas suspendată în mirarea tăcerii. ambele mâini s-au atins
într-un zvâcnet tăios
corpul își potrivea pașii căderii, ai privirii în sus, ai orbirii de jos
cuvintele s-au amestecat între simțuri și s-au pierdut în fiecare
zbatere a fiecărui ochi indecis să mai vadă
palmele s-au așezat peste orice urmă memorată vreodată
chipurile și-au lăsat șterse contururile și s-au așezat în zona întunecată de umbră
mai departe s-au simțit durerile căderii, somnolența prelungă, învățarea
acelei singurătăți care nu existase vreodată, aruncarea în golul ce nu își putea arăta
adâncimea
căderea aceasta își prelungește fiecare stare în corpul fragil
rătăcit, rămas fără urmă în corpul ascuns sub pielea ce nu îl mai
recunoaște, care nu îi mai simte nicio mișcare
niciun clipocit după această scufundare profundă și rece
se simțea oarecum o apropiere a luminii de fiecare cuvânt încălzit în
răsucirea de corp, iar fiecare foșnet al ei era
acoperit de strălucirea singurătății rămasă în el și ascunsă de umbră
Gabriel ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…
Facebook
WhatsApp
TikTok
