scrisoare de amor
goluri nu vor rămâne în urma mișcărilor noastre prin lume, nici
umbre nu se vor așeza între mine și lumina pe care o simt,
care vine dinspre partea de lume care te ține pe tine
pot urmări strălucirile toate și revărsările lor, pot să le simt și
pot să le scriu, iar mai mult de atât nu se va putea să nu
se poată așeza mai departe în cât mai multe cuvinte
în fiecare trăire încăpută în ele.
am avantajul nescris al mirării și al recunoașterii semnului ei
așezat discret dar atât de intens între mine și tine
între firile noastre atrase
amprentele nemuririi vor rămâne mult timp desenate și purtate
în visele noastre
nesfârșite vor fi călătoriile încăpute în ele,
în desăvârșirile nopții sau în amintirile zilei
vom umbla prin timp și ne vom căuta de fiecare dată. ne vom
găsi mereu și vom vorbi despre noi și despre fiecare uimire uitată
vom traversa apele toate și ne vom aminti cât de mică e lumea,
cât de mare e marea și cât de sărată
ne vom privi ochi în ochi și vom vorbi astfel despre toată
această tăcere
mai departe ne vom consuma îmbrățișarea așa, în toată această
cădere urmată de fireasca urcare
toate nu se vor uita și vor rămâne mereu ale noastre
Gabriel ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…