kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

EDITORIALUL CULTURAL – Gabriel ENACHE – Indagatoris

coridoare

fante înguste lasă lumini răsfirate să treacă prin strâmtoarea lor îngustându-le și mutându-le în desen de tăiș

umbra desface în lumi fiecare lumină uitată în adierile ei

acoperământ și urmă ale fiecărei uimiri uitate în restul imaginii clare, în ruperi orbitoare de ritm ale liniștii care compune această îngustă și lungă frecare, acest coridor infinit

sunetul se desface și el în fâșii răcoroase, în acorduri rămase în mișcările lumilor vii

razele alungite mângâie cu mersul lor fiecare atingere, fiecare așezare a lor pe nou văzutele suprafețe. jocul este condus de intrigatele adieri aduse și spuse de vânt

transparențe se simt și se lasă mutate-n oglinzi

multiplicări se revarsă și se lasă culese de fiecare gest ce se lasă făcut între ele

abandon al mișcării, muțenie, zvâcnetul strâmt al întoarcerii

hârșâit încrustat de grafit într-o siluetă suavă. aromele cad din necunoscutul buchet și se risipesc în ofilite și sobre petale

vocea egală ce decupează lectura cu voce tare, tandră și moale din spațiul încăperii, din spațiul de lume desprins

închiderea ochilor, enumerarea cuvintelor, amintirea ecoului lor

nicio secundă lăsată să cadă sau să se piardă din corpul orelor mici

mărgele de nori risipiți în cuprinderea ferestrelor reci, a ferestrelor mici

atingeri, mai departe desprinderi, mereu povestiri despre timpul învelit de cuvinte și descris aici

zgomot de pași, un lift care urcă, uși se trântesc, frunzele cad din copaci. unde ești și ce faci

tocuri se aud murmurând pe podele

despicătură de loc, coridor desfăcut de privire împreună cu pașii lucizi ai mișcării

vis limpezit adăpostit în chihlimbarul de zi, desfăcut și mișcat în acela de noapte, mai departe rezervă de gânduri despre întunecimi și lumini

porțiuni îngustate mereu de apropierea de zid, de oricare amintire păstrată și spusă de rid, de zâmbetul delicat și fragil, nemișcat nici de zborul lung și agil

ascuțire de simț, senzuale mișcări despre fiecare corp luminat, despre locul uitat, nemișcat, neumblat

rămâne în gând și se repetă prelung întrebarea unde ești și ce faci

 

Gabriel  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media