sertarul. gând
sunt unele lucruri sau stări care nu se pot spune sau arăta, sau așeza decât în cuvinte, decât în unele cuvinte, în acelea care reușesc și care îndrăznesc să spună, să își facă mesajul văzut, auzit, simțit și posibil să fie înțeles
de aceea m-am gîndit să las în corpul acestor cuvinte anumite (în)semne pe care cred că privirea și simțurile mele au îndrăznit să le vadă, și mai departe să încerce să le înțeleagă și să le simtă
dar și privirile, dar și lumina ascunsă în toată deschiderea lor, toată acea strălucire care face să se vadă frumusețea adâncului răscolit de mirare, de mirare și de toate întrebările ei însoțitoare, întrebări care se amplifică fără oprire de fiecare dată cu fiecare cuvânt
ești, sunt asemenea florii de zi care își face cunoscută aroma și rumorile ei doar noaptea, și asemenea florii de noapte care se lasă primită de simțuri doar ziua și doar între pliurile ei luminoase
se așază cuvintele nopții în lumina oricărei zile
se așază cuvintele zilei în strălucirile fiecărei nopți
ascunderea acestor trăiri nu este posibilă, iar descompunerea lor în cuvinte așază firescul pe epiderma dornică deja de fiorul atingerii lor
numerele se amestecă, cifrele se sugrumă una pe alta
șiraguri de lumi se lasă așternute în toată această poveste
micile zboruri își fac cunoscute fragmente de aripi risipite în peisajul disponibil să le pună în atmosfera incandescentă, dar bună a lui
fiecare zgomot și tremur iscate de zbor își apropie pulberi de praf luminos pe care le zburătăcesc prin toată această orbitoare lumină
nici măcar o umbră nu îndrăznește să acopere desenul acestui covor
nici măcar o amprentă nu își lasă necitită urma desenată pe oricare nor
lumina rămâne definitiv în toate aceste cuvinte și acoperă toate felurile lor de a spune această frumoasă și abia începută poveste
GABRIEL ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…