inima
inima mea a tăcut și și-a recunoscut desfacerea în această muțenie scrisă de liniștea prinsă în adâncimile ei. ea s-a ascuns sub această pojghiță moale pe care pământul o pune, o lasă ca să îi fie calm și cald ascunziș, acoperământ
inima a înțeles că așteptarea fiecărui puls înseamnă timp desfăcut, înseamnă fâșii de veme ce poate să cuprindă și să aducă vederii o întreagă istorie așezată și pusă în lume, în poveștile ei despre oameni ce i-au locuit corpul
inima spune despre fiecare tăcere ascunsă în încăperile ei, despre fiecare zbatere de gând ce își lasă urme prin coridoarele lungi ale căutărilor, ale înțelegerilor ce se tot fac și desfac, care se lasă văzute și astfel în lume pătrund
inima își coboară fiecare bătaie în cuvintele care pot să o spună, să o mute astfel la aceste întinse cunoașteri, la aceste întinse senzații ce se pot muta în apropierea vederii, în lumina și în intensitățile ei ale acestui orbitor simț
inima se curbează atunci când se pune în oricare cuvânt, se așază în acea coerență pe care poveștile ei le tot spune bătând. urmează întotdeauna o poveste, o melodie memorată de corp sau un gând
inima își scrie firesc fiecare cădere, fiecare rând este încărcat cu durerile ce decurg și se scurg mai departe în aceste tăceri găzduite, seduse de aceste mirări ascunse și duse în corp de tăceri
inima se oprește firesc după fiecare pas uitat ca să fie făcut, după fiecare urmă lăsată, rămasă să fie citită și pusă mai departe în cuvinte așezate firesc într-un text, pe un rând care poate să spună, care poate fi mai departe tot gând
inima ține în mișcările ei toate acele povești despre lume, despre zgomotele și culorile ei, despre tot ce le ține în bătăile lungi, în bătăile scurte din mișcările corpului ei. rare sunt uneori alcătuirile care scriu despre toate acestea, rare se pot arăta desenate siluetele aduse în lume de numele ei, de aceste idei
GABRIEL ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…