(po)veștile corpului
unele vise rămân așezate pe suprafețe tăcute de piele. a venit o nouă primăvară, iar neuitarea căderii din vară impune asemenea stări, încurajează și scriu toate aceste așezări, așezări care urcă și care mai departe coboară privirea spre fiecare dintre aceste cărări ale cerului
ale cerului lung
ale cerului lat
ale luminii în care toate aceste amintiri și dureri ale lor și-au putut face cunoscute apele calme și adânci în care s-au lăsat duse, în care s-au lăsat trase și în care s-au scufundat
unele urme ale viselor se mută într-o formă discretă de gheară, într-o siluetă de rană care rămâne mai departe deschisă și acceptă în alcătuirile ei uimirile toate ale durerii, ale durerii ce își desface astfel aromele toate intrate în urmele reci din alcătuirea epidermei zdrelite, ale celei rănite și mutate în starea de semn, de urmă care nu se mai șterge vreodată
unele vise nu își închid porțile niciodată, și rămâne fiecare alcătuire a lor încastrată în mintea supusă de puternicul lor semn, și va sta mai departe aici ca o poveste nescrisă, ca o alcătuire de cuvinte care așteaptă să fie văzută și descărcată în text, lămurită de fiecare literă delicată ce va putea să îi lămurească mirarea
poate va fi un poem
poate va rămâne mai departe o stare
poate va fi o scrisoare
unele vise își vor desena riguros fiecare mișcare, își vor pune în fiecare traseu povestit în grafitul subțire discretul ecou ce-a rămas așezat pe această plajă dominată de sare, pe acest teritoriu uscat de vânt și udat de valul ce nu va mai șterge vreodată această încordată visare, această numire de gând care nu se mai poate muta în uitare
GABRIEL ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…