Fragilitate
despre fragilitate și despre așezări și neînțelegeri ale ei
Cel care scrie este fragil, este nefiresc de transparent, iar cuvintele pe care le folosește îl ajută în desăvârșirea acestui proces. Fiecare cuvânt pe care îl folosește ca să spună, ca să se spună poate fi un rând de piele pe care o lasă de-o parte, este o felie din platoșa care îi asigura protecția de a se ține ferit în lume, printre reprezentările ei. Folosind cuvinte, arătându-se și făcându-se cunoscut nu face decât să se ofere celui care îl vede, nu face decât să îi dea posibilitatea să îi descopere această posibilitate de a-i străpunge pielea rămasă, de a merge , de a pleca mai departe cu ce poate apuca din acel corp deja dezvelit și deja transformat în obiect fragil în curs de golire.
Cel care se lasă văzut și cunoscut prin cuvintele pe care le eliberează în lume, pe care le așază în texte se mută în toate stările frivole și nesigure ale neînțelegerilor, ale necuprinderilor care îl prind și îi modelează această moliciune, această dispoziție irecuperabilă de pierdere pentru totdeauna a siguranței, a reperelor și a oricărei așezări ce îi oferea sprijinul necesar trecerilor și petrecerilor prin lume, prin lumi, prin zgomotul și prin tăcerile lor.
Rămân mai departe durerea și suferința să spună despre orbirea ce a condus pe drumul acesta al fragilității, al consumării întregii rezerve de stări protectoare, de momente ce creionau și desăvârșeau posibilitățile de a continua, de a merge mai departe, cât mai departe.
Fragilitatea se impune, își impune nesiguranțele și nevoile în toate cuvintele care nu mai sunt disponibile și care mai pot să facă ceva pentru ea, care mai pot spune sau care mai pot arăta anumite adâncimi în care ascunderea protectoare mai este posibilă. Mai departe sunt tăcerile și cazematele care vor ține la adăpost muțenia lor desăvârșită, liniștea lor dezgolită de orice sens ascuns în vreo urmă lăsată de vreun cuvânt.
Căutarea acestor neînțelegeri presupune treceri printre lumi vaste și dintr-un tărâm în altul, presupune obișnuința cu acele noi atmosfere care nu mai pot consuma respirații și adaugă largi ascultări ale nopții ascunsă definitiv în cutele care mențin absența acestor sunete.
Fragilitatea impune tăcerea, ascunderea împreună cu toate nesiguranțele incluse în corpurile lor, iar mai departe propune implozia ce va transforma corpul în acel conglomerat din care separarea de stări nu mai este posibilă.
GABRIEL ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…
Facebook
WhatsApp
TikTok
