secvențe
oamenii vii care se mișcau în privirile mele erau îndepărtați și tăcuți, însingurați de idei și de gânduri. nu ascundeau nimic, se spuneau și se lăsau mereu văzuți, auziți, ascultați. erau de fiecare dată aproape de fiecare atingere a mea de stările și de mișcările lor în registrul atrăgător lipsit de zgomot, fără sonor. căutam și încercam frecvent această apropiere, această niciodată obositoare atingere în care mă simțeam și în care mă recunoșteam, în care puteam să mă văd chiar așa cum eram, cum de fapt știam că sunt, că voi fi la un moment dat al anumitor vârste care mă vor petrece și susține prin timp. fiecare oprire între aceste gânduri amestecate în aceste secvențe propun o staționare, un loc de posibilă așezare împreună cu contemplările induse de stările ei. era și este exact ce caută, ce vrea și își dorește corpul mereu obosit care se mișcă și își face cunoscute gesturile prin încăperile nestricate, neatinse de zgomot, de sunet ale lumii (ne)cunoscute. evadarea și plecările din mișcările ei de aici mai încolo rămân un gest grațios făcut și rămas în apropierile care mai departe îl spun și îl scriu, rămas la îndemână și desăvârșit de mișcarea mai departe memorată de vis. o astfel de prindere asumată corect în gândul acesta surprins. destins. sau distins, ori extras din panoplia cu arme ce tăișul lung și lucios îl expun sau îl spun strălucit în absențe, desen și asemenea gest împietrit în toate aceste expuse de lume secvențe
Gabriel ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…