Absența
Odată cu plecarea unui prieten din apropierile noastre începe să se facă simțită absența, absența mișcărilor lui care erau obișnuințe ale acelor apropieri, ale zilelor și ale nopților noastre. Mai departe absența își crește încet teritoriul și se așază discret în fiecare împrejurime a vieții noastre, al fiecărui moment în care amintirea are nevoie de prezența care de acum s-a mutat și a rămas prinsă în această niciodată înțeleasă absență. Despre ea nu se pot spune, scrie sau exprima mai mult decât stări, stări cumva amestecate în amintiri ce nu se vor lăsa uitate, îndepărtate vreodată. Niculaie Vintilă a fost acel/acest prieten căruia îi simt și îi trăiesc totodată absența, lipsa, plecarea. Îi aud pașii călătoriei în care a plecat dar nu mai pot aduna în stările mele niciun fel de prezență. Plecarea lui rămâne plecare iar absența își asigură mai departe acoperirile necesare pentru a mă putea obișnui cu toate atingerile ei.
Absența lui Niculaie Vintilă se va amplifica mereu făcând în așa fel ca spațiul și teritoriul dintre noi să crească și să își impună, să își facă vizibile fiecare dintre reperele ei, ale acestei absențe pe care nu am cum să o înțeleg, sau să mi-o apropii vreodată. Restul va fi această marcare continuă a însingurării, a rămânerii mai departe cât se poate de martor, de contemplator al fiecărui strat de viață care se va adăuga mereu și mereu acestei absențe și stărilor ei.
Niculaie Vintilă a fost și va rămâne un artist, acel gen sau tip de artist care se lasă locuit de om, de acel om căruia îi fac bine apropierile, prietenii, bucuria, umorul plus toate câte mai încap și de care nu ne săturăm ale vieții. Tot el a fost artistul care nu și-a asumat și nu și-a adăugat false modestii, dar care a știut să se lase rătăcit, nu pierdut, în stările și în spațiile liniștii, ale discreției care îi asigurau toate protecțiile necesare. Avea nevoie de oricare protecție disponibilă care îi putea proteja și păstra tot ce se putea ascunde benefic în absență, în acele retrageri care îl ajutau nu doar să privească ci și să scruteze ce este, ce se află, ce se apropie de aceste momente în care se desfășurau, în care aveau loc viețile lui, trăirile, stările și intensitățile lor.
Niculaie Vintilă a desenat, a pictat, a sculptat, a compus muzică și și-a pus frumusețea, discrețiile și zâmbetele mereu însoțitoare ale lor în fiecare din aceste acte artistice pe care le-a trăit, în care a trăit și pe care le-a protejat întotdeauna împărtășind, bucurându-se de tot ce aduceau cu ele în viața lui. Acum suntem și locuim în apropierea acestei necunoscută, neștiută și nedorită absență a lui pe care mai departe vom căuta să o înțelegem, să o trăim, să ne-o apropiem și să ne-o asumăm împreună cu dorul și cu toate stările lui de acest minunat om și prieten împreună cu toate dorințele și cuvintele spuse sau nu, știute sau nu, ascunse în el. Ne vor rămâne în completarea și în desăvârșirea amintirilor cu el această neînțeleasă, neîmpărtășită și niciodată (re)cunoscută absență.
Gabriel ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…
Facebook
WhatsApp
TikTok
