EDITORIALUL CULTURAL – Gabriel ENACHE – Indagatoris

Vizita

 

în memoria lui Mihai care mi-a spus, care mi-a arătat Crucea ca semn dorit, căutat, așteptat, prietenul cel bun și vechi, prietenul acum plecat…

,,...crucea e peste tot: în structura corpului omenesc și în ordinea cardinală a lucrurilor, în desenul oiștii și al plugului, în construcția catargelor, în aripă, scară, sabie și templu. Crucea e simultan semn al centrului lumii și cuprindere a marginilor ei: osatură și înveliș, schemă inefabilă a totalității…”- Andrei Pleșu

   Am fost mereu aproape de Mihai, de prietenul cel mai vechi al meu, prietenul acesta al meu era un om cu frica lui Dumnezeu, era un om care, după cum spunea el, îl caută în fiecare zi și în tot ceea ce face pe Creatorul său și rostul lui în lumea creată de El. Căutările sale au fost poate firești, poate impuse, au fost cu siguranță sincere și făcute fără grabă, fără graba celui care se crede mântuit și realizat. Prietenul meu nu s-a grăbit niciodată și și-a văzut de rosturile lui cu bunătate, cu seriozitate, cu pricepere, cu dragoste și, în tot acest timp, și-a îndreptat ochii către cer, către locul unde a crezut și a simțit că locuiește miracolul, miracolul mântuitor și salvator totodată.

   Căutându-și mereu și neobosit rostul, așezându-și viața și mergând înainte, cu toate cele bune și cu toate cele rele, rugându-se și muncind neobosit, probabil că omului, într-un final, i se întinde o mână, acea mână, i se arată un drum, acel drum, o cale, acea cale. Ținându-și ochii deschiși și sus inima, poate că omului i se aduce în apropierea vederii, i se face vizibilă o parte din ceea ce este dincolo de nori, dincolo de ce sau de cât poate privirea lui să cuprindă și(sau) să vadă. Mergând spre lumină prin întunericul care de regulă îl înconjoară omul începe să vadă sau să simtă, să creadă, să înțeleagă aceste apropieri. Cei mai mulți dintre oameni, dintre noi, vor mai întâi să vadă sau să simtă, ca să poată după aceea să creadă, să credem, dar cei mai mulți mai întâi și mai întâi cred și mai apoi primesc darul care le întărește și le desăvârșește credința.

   Revelația care face vizibilă și credibilă trăirea și vederea miracolului care întărește credința are loc în permanență, dar de regulă în prezența celor sau celui care nu este pregătit pentru ea, pentru trăirea și absorbția ei, pentru a fi și a mărturisi despre.

   Prietenul meu credea (m-a căutat și mi-a spus totul emoționat, transfigurat, schimbat…) și nu a avut nevoie de dovezi dar știa, știa că undeva în sufletul lui se pregătește pentru ceva, pentru ceva care îi va desăvârși, care îi va definitiva și îi va defini drumul care îl duce pe această cale, pe calea (în)crederii definitive.

   Pentru prietenul meu ziua semnului a venit, a sosit ziua în care el s-a simțit ales și vizibil, ziua care l-a transformat definitiv în om dăruit de Dumnezeu cu unul dintre semnele lui, cu unul dintre cele mai puternice semne, cu cel care a marcat și a desăvârșit calea credinței omenești.

   Ziua în care prietenului meu i s-a făcut vizibilă Crucea este ziua care marchează nu doar viața lui, ci chiar viața celor apropiați, a celor cunoscuți și cărora le-a împărtășit miracolul din care de acum face parte. Din acea frumoasă zi am fost prietenul unui om care a trăit împreună și alături de un simbol dăruit permanent, vizibil și viu. Acea zi este ziua Crucii lui, ziua în care Dumnezeu s-a odihnit în privirea și în mâinile lui!

Gabriel  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…