EDITORIALUL CULTURAL – Gabriel ENACHE – Indagatoris

Dublul. Apropierea…

Dublul este un fel de reprezentare și mai departe de impunere a unei jumătăți căutate, a unei firi care se poate ajuta să devină personaj și să se poată muta în poveste, în cuvintele care îi pot spune câte ceva despre întregul ce tocmai de acum se formează,  care își încurajează deformările ce îl vor arăta fragmentat, mai ușor de înțeles, de privit, de văzut și de ascultat. Dublul este un posibil zgomot de înger ce se așază firesc în orice completare ce poate avea loc de acum, de aici și cât de departe se poate.

Privirea i s-a așezat firesc în mișcarea ochilor ei, în adâncimile care s-au lăsat imediat mutate în ale lui, iar transportarea a avut loc instantaneu, schimbul a fost desăvârșit firesc rămânând ca de restul senzațiilor să se ocupe amândoi. Totul a plecat de la cuvinte, de la cuvintele care spuneau ceva despre zăpadă, despre soare, despre lună, despre unele cărți, despre prezența ei în ele, despre căutări ale lor și câte și mai câte pot să încapă uneori în cuvinte. Toate urmau să încurajeze fiecare gest al apropierii, fiecare moment în care atingerea și oricare dintre stările ei să se facă și să fie posibilă. Căutările au avut loc în continuare și au mers cât de mult s-a putut și cât de departe s-a mai putut ajunge odată ce ele au fost declanșate și încurajate. Se simțeau și își intuiau anumite mișcări, unele gesturi, iar toate acestea încărcau firescul poveștii care se încropea, care creștea și îi împrejmuia cu aceste mici cutremurări, cu aceste stări care începeau să le copleșească dorințele, nevoia unuia de celălalt, de apropieri și de toate cunoașterile incluse ale lor.

El a căutat mai departe cuvinte prin care să îi spună despre atracție, despre dor și cum încep ele să își facă culcuș în corpul lui, în fiecare dintre firidele disponibile pentru prinderea acestor trăiri, ale acestor senzații, iar toate organele s-au transformat în conductori generoși și disponibili să colaboreze, să funcționeze pentru a ușura, pentru a ajuta și pentru a împlini toate aceste sentimente. Și-a așezat deseori mâinile în lumina tare a soarelui pentru a le încerca transparența, le-a profilat pe fiecare părticică de cer și și le-a închipuit prinzându-le pe ale ei, mângâindu-le și așezându-le delicat într-ale lui. Toate preparau îmbrățișarea, îi diversificau posibilitățile de apropiere maximă, atingerile și mai departe fiecare dintre trăirile încăpute în ele. Simțea zgomotele trupului înfiorat, îi aproba nerăbdarea și îi încuraja dorințele acestea, amplificarea și menținerea excitațiilor lor. Totul era nou, desigur, nimic din toate acestea nu se mai întâmplaseră și nu știa să mai fi avut loc vreodată în structura ființei lui, în fibrele care îi țineau nervii, nervurile, straturile de simțuri aliniate și așezate în ordinea care putea să țină în nodurile ei așezarea acestei rețele și toate mișcările și nerăbdările lor.

Ea a așteptat cuvintele care știa că urmează să vină, i-a simțit nevoia, bucuria de a-i trimite și de a-i scrie fiecare dintre acele bulversări despre care îi spunea, despre tulburările care le urmau și despre oricare răsfrângere a lor în convorbirile următoare, în fluidele care urcau și coborau tot timpul prin trupul delicat pe care el îl presimțise, ale cărui atingeri le tot căuta în închipuirea ce îi oferea toate stările necesare pentru a le recunoaște, pentru a-i ghici silueta ce se muta din umbră în noul corp, în noile lui alcătuiri ce tocmai creșteau, care de acum se făceau încet, încet cunoscute. Armele simțurilor erau din nou ascuțite, își făceau iar cunoscute tăișurile în străluciri care le primeau lumina și care o dispersau mai departe în privirile lui dornice să primească această strălucire.

Se cunoșteau, se construiau pas cu pas, umbrele lor se alungeau și se împreunau firesc în stările viselor care le primea și le îmbrăca dorințele cu noile straie, cu fiecare dintre înfășurările lor.

El primea acele adieri cu arome încântătoare pe care le simțea venind și așezându-i-se în simțuri, în fiecare dintre mișcările pe care ele începuseră să le coordoneze, să le controleze și să le vadă noile așezări. Ea începuse să vadă în anumite adâncimi, în acelea în care nu știa că mai poate să vadă și să înțeleagă ce vede. Simțea și își adăuga aceste noi simțuri, simțea și creștea în ea fiecare nouă trăire cu fiecare nouă alcătuire a ei. Nopțile și luna prinseseră culori de fiecare margine a lor, iar fiecare zi împreună cu soarele ei se desfăcea într-un evantai de străluciri de mult timp așteptate.

Noi erau toate imaginile care veneau și care compunea noua structură, noul corp, noile străluciri și noua completare a fiecăruia, proces care se derula silențios în fiecare dintre firi, în noile lor stări pe care acum le ofereau simțurilor și pe care căutau să le înțeleagă, pe care voiau să și le adauge pentru a-i completa, pentru a le divulga noile vise care însoțeau aceste noi recunoașteri, toate nevoile lor care începeau să se strige, să se rupă și să se așeze în noua alcătuire care le cerea și le conjura să se adauge pentru a desăvârși aceste noi întrupări, adunări și aduceri la un loc, împreună. Corpul se construia și se adăuga de acum continuu, își așeza sub piele noi și noi senzații, și nu mai pierdea nimic. Totul rămânea și devenea acel întreg fără sfârșit care nu se mai putea termina. De aici începeau și își făceau din ce în ce mai simțită prezența simțurile și fiecare dintre presimțirile lor, fiecare dintre noile zgomote ale firii ce începeau să se arate pe aceste atât de vii suprafețe. Visul se așeza liniștit în această fire nouă, din ce în ce mai nouă, din ce în ce mai dispusă să se transpună în întruchipările aparent lichide și fragile ale transparenței, ale fluidizării continue care permite așezarea în fiecare formă care îi poate cuprinde de acum siluetele împreună cu toate contorsiunile acestea acceptate ale lor. Lumina permitea înțelegerea acestei transparențe și a strălucirilor ei, fiecare foton de lumină se așeza în discrete desene concretizate în scurgeri continue într-o colecție de neașezări ce imprimau continuitate și perenitate deformărilor urmate de coagularea care strângea între pereții ei moi diversificările și acumulările de lumină necesare creșterii continue, amplificării ce favoriza rostogolirile ulterioare și atât de necesare pentru definirea ecoului ce urma să se nască pentru a multiplica toate stările cuprinse în imaginile ce înfășurau și înfățișau toată această poveste, toate cuvintele ei care deja se amestecau și urcau corpurile în toate etajele disponibile ale visului și în toate încăperile lui în care se puteau muta și adăposti aceste desfășurări. Și toate s-au oprit în aceste cuvinte urmând ca povestea să-și mute firesc toate stările în aceste completări uimitoare din poemul simțit și scris, din așezările lui în fiecare simț nou născut pe care l-a recunoscut, pe care l-a adus mai aproape cu fiecare cuvânt adăugat.

cuvintele toate sunt (în)semne pe textul așezat peste corp

desene figurative propuse de epiderma ce zgomotul trupului își păstrează

întreagă tăcerea în ea

eu și/sau tu rămânem prinși  și cuprinși de alura aceea a lor care poate impune mișcări ordonate ori nu

cuvinte cu priviri galeșe în care pot încăpea și rămâne multe întrebări despre lume

mai departe viața propune această atragere și odată cu ea apropierile toate

sunt aici atâtea imagini câte pot să expună o lume, să o spună și să o păstreze continuu în această neobosită mirare

mai departe viața este o stare

Cuvintele au venit chiar așa, și au rămas așezate pe fiecare suprafață dezgolită de piele, pe fiecare rost desfăcut de sunetul lor. Ecorșeul se vedea, se desăvârșea. Durerea rămăsese uitată într-un gând despre ea. Urmau să fie duse de aici mai departe, și trebuiau să rămână firesc mai aproape. Erau de ajuns ca să poată prinde și continua  această poveste.

(Totul s-a mutat într-un joc senzual,într- un buchet de apropieri care încurajau disoluția, așezarea împreună până la confuzie, transformarea într-un fel de Unu necunoscut până acum. Poemul salva și ajuta toată această comuniune și fiecare senzație însoțitoare a ei, fiecare gest ce conducea spre împlinirea acestei formări, a acestei aglomerări de simțuri, de forme, de forțe și de toate gândurile lor aduse laolaltă de aceste împrejurări senzoriale și de trăirile lor care căutau să se cunoască și să se înțeleagă.)       

Gabriel  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…