nesfârșitele zile
nimic nu poate împiedica o zi să înceapă și să se desfășoare, să se consume, să se scurgă și astfel să pregătească locul pentru cea care urmează, care vine și ocupă în continuare așezările ei, ale celei ce tocmai a fost și s-a dus. în continuare se poate căuta și găsi povestea facerii și a trecerii lor, a consumării în spațiul îngăduit de vremuri și de istorie, în cuvintele care se pot găsi sau descoperi pentru a le spune, pentru a le așeza corect în fiecare dintre reperele care le pot păstra și transporta cât mai mult și cât mai departe în timp, în timpul căruia or să îi aparțină și din care își vor putea lăsa mai departe amprente, semne, urme și tot ce mai poate să încapă în ceea ce se va spune sau scrie despre ele
povestea merge întotdeauna mai departe dacă este spusă, dacă se întregește continuu cu ajutorul cuvintelor care le prind în fiecare rost și creștere a lor, în fiecare neobosit proces care poate să țină această îndelungă și mereu amplificată desprindere și călătorie totodată. viața înlesnește accesul la această delicată țesătură a zilelor care țin în alcătuirile lor istoria și vremurile la un loc cu fiecare poveste care se poate lăsa prinsă în structurile lor, care se pot face văzute în aceste straturi ale densității, ale (i)realității pe care le pun la dispoziția privirilor, pentru ca mai apoi să fie mutate în simțurile care îi vor primi alcătuirile, mișcările, tremurul și oricare dintre gesturile care se mai pot elibera și disponibiliza pentru a le scoate la iveală cât se poate de mult din zgomote și mișcări.
nesfârșitele zile sfârșite se lasă spuse, așezate în cuvinte și își controlează în continuare amplificările greu, își contemplă rostogolirile în încăperile disponibile să le primească ale lumii și așteaptă mai departe efectele care trebuie să se facă simțite, care se vor impune odată cu ele și vor deveni repere de neocolit ale țesăturii ei
suntem așa, prinși în aceste niciodată sfârșiri, în toate aceste moduri făcuți parte a lumii și a zilelor ei care crește sub ochii noștri parcurgându-i, ascultându-i și înțelegându-i cât se poate mesajul, mesajele cuvintelor răspândite în orele zilelor și în orelor nopților ei, iar în continuare ne vom regăsi întotdeauna în oricare dintre (de)formările imaginilor memorate și redate neobosit de toate aceste suprafețe, de oricare așezare a lor în lumina și în reflexiile care le vor face vizibile. ne vom putea adăuga înțelegeri și (re)găsi mai departe de fiecare dată în fiecare început al fiecărei nesfârșite zile ce s-a putut așeza și salva în această sau în altă știută, cunoscută poveste
Gabriel ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…
Facebook
WhatsApp
TikTok
