EDITORIALUL CULTURAL – Gabriel ENACHE – Indagatoris

Structura și desenul fragilității

doamnei Elisabeth Ochsenfeld

 

Nevoia privirii de a se așeza, de a se pune la adăpost pe suprafețele întâlnite și de a înțelege amănuntele lor ar putea fi acel rost al ei despre care se tot vorbește și pe care încercăm să îl înțelegem. Apropierea impune acceptarea acestor stări și înțelegerea bună a pașilor lor presupune acea implicare ce trebuie să treacă mai departe, să ducă experiențele necesare cunoașterii dincolo de frontiera unde se întâlnesc tăria și încăpățânarea structurii pe care o întâlnesc. De aici, din aceste momente de tatonare, de cunoaștere prin gesturi făcute senzorial, apare dorința de a spune ceva, de a marca și prin cuvinte traseul parcurs în aventura ce caută codul apropierii, al angajării aducerii culorilor în raza care le poate acoperi și în zona în care se pot face cunoscute, simțite, înțelese. De aici și de acum totul se transformă definitiv, totul este mișcare permanentă, neobosită, acum are loc renunțarea împotrivirii la ordinea ei, de aici încep desfacerea și destrămarea care vor prefața ascultările, apropierile de tot. Acum și aici începe cu adevărat să se vadă, iar ce se vede se poate oferi.

… O frumusețe aridă demnă de studiu…

Fiecare atingere pregătită de apropiere va duce privirea în teritoriul în care fragilitatea nu mai este transparentă și devine vizibilă, nu mai poate fi ascunsă, va fi cuprinsă în această țesătură și va îngădui coborârea împreună în adâncurile pe care doar ele, fragilitatea și structura ei, le pot găzdui și pe care le pot așeza firesc în normele artistice acceptate. Tot împreună se vor transforma, vor desena și așa se va impune conturul care îi va absorbi corpul ce stă să se formeze și să crească, acel corp care va căuta să se așeze în limitele acestui sugerat contur. Aceasta va fi înțelegerea care va transforma totul într-o imagine și care îi va hrăni existența dându-i imboldul care va antrena mișcarea necesară, mișcare ce va fixa mai departe imaginea întreagă.

… o fotografie și un gest care au un limbaj atât de limpede încât nu îmi mai rămâne decât să mă bucur… am fotografiat acele structuri nemaipomenite de ocru și negru…

Uimirea și bucuria care îl apropie pe artist de orice structură și care îi facilitează înțelegerea fragilității ei, care îi încurajează gesturile apropierii ce îi vor inerva senzorii și toate mișcările impuse de ei vor rămâne mereu acolo și se vor amplifica permanent. Normele se vor schimba, timpul o să dispară, iar corpul care ține ochiul care vede și epiderma care simte, se va lăsa cuprins și invadat de puterile conținute în această perenitate a dialogului declanșat ce nu va mai înceta niciodată.

Pe corpul disponibil vor cădea picături de iarnă și se va simți căldura arzătoare a Saharei, iar mai departe fiecare senzație se va disloca, se va separa și își va forma propria structură, una care va avea de aici încolo încărcătura artistică ce va ajuta și încuraja limitele fragilității să dispară, să anuleze impunerea și să lase să cunoască toată acea structură care va proteja și va propune cunoașterea profunzimii lor. Atunci artistul care s-a apropiat își va deschide carnețelul de schițe și va aduna din el acele cuvinte care îi vor desena matricea definitivă.

În Galaxia familiei mele am niște soare…

Scheletul fragilității devine vizibil și se va transforma în rețeaua care va corporaliza și va întemeia definitiv reperele dinastiei care va duce mai departe aceste mesaje și toată fragilitatea structurilor care le-au susținut.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…