lucruri
am adus multe, foarte multe pietre de pe maluri de râu, de lângă apele repezi și mereu curgătoare sau din albiile lor. plecam special înspre aceste oglinzi mereu tulburate de neliniștea călătoriilor în care se avântau și din care nu se opreau niciodată. aveam întotdeauna la mine dorul acela de ducă niciodată stăpânit, limitat, ocolit
lucruri care nu spuneau niciodată ceva despre ele, ci doar despre mine
am adus întotdeauna înspre mine apropieri și desigur întâmplări care s-au hrănit din trăirile lor, din fiecare adăugare pe care o impuneau și nu o mai lăsau să se ducă departe. pașii se mutau firesc în traseul ocolitor al seducerii, al posibilei îmbrățișări și trăiri a senzațiilor ei
lucruri care nu se spun vor rămâne întotdeauna în pașii făcuți pentru mine
am adunat cuvinte lângă fiecare stare pe care am cunoscut-o și în fiecare cuvânt folosit ca să o spun, și în care am îndrăznit să rămân. ele n-au mai plecat, doar eu am încercat ceva pași mai departe. nu au fost mulți, au fost uneori de ajuns să se poată rătăci și ei într-o carte
lucruri condensate desigur desenate pe pielea disponibilizată de text
am coborât, am urcat dar nu am găsit niciodată și tot niciodată nu am ajuns. m-am amestecat în rămânerea necesară uscată de soare, de căldură, de vară. s-au desenat îndoieli și s-au adunat în gesturi rămâneri în urmă, uitări ale vieții păstrate mai departe în singuratica urmă
lucruri, rămășișe de fapt, se găsesc sădite pe teritoriul uitării
am păstrat amintiri cu atingeri, cu simțuri impregnate de aromele lor toate. nu s-au pierdut și nu au mai plecat niciodată din fire. sunt firescul de atunci mutat în acum nefirescul tăcut rătăcit prin această scriere lungă
lucruri urmează să păstreze urma lăsată ca gest în această utilă tăcere
Gabriel ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…