sclipiri
rostul unui gând și al acelei nefirești amintiri rămase, uitate în tristețea veselă risipită în sclipiri păstrate atât de intens și de cald în privire
pasul în față. rămășițe firești în gest neuitat de mișcarea plutirii spre fiecare stare a ta
sclipirea vine cu străluciri care se lasă văzute în corpul acesta intensificat de lumină pe care îl scoți de fiecare dată din acea umbră mereu necesară ca să te spună
liric e zgomotul alb ce se apropie, care coboară pe acel contrasens al tăcerii
privirea primește în alcătuirile ei tot ce contemplă și tot ce în continuare se poate memora și muta în povestea scrisă, adică tăcută
cuprind răsuciri despre aceste amintiri ale noastre, amintiri care corpul îmi mută odată cu fiecare rotire, iar (în)torsul acesta aproape firesc apropie de fiecare dată durerea de pielea ce o ține departe de carne, de os
pielea desigur păstrează străluciri nefirești în transparența ei cunoscută, simțită odată cu fiecare amprentă uitată, întinsă și niciodată ascunsă de pe suprafețele ei
coboară un sunet cu fiecare încordare a inimii roșii care palpită în corpul care o ține în încăperile lui. reverberează, lasă mai departe ecou și se duce în fiecare pliu desfăcut de atingerea lui
rămân toate cuprinse în aceste sclipiri desfășurate în ore protejate de noapte, în momente de treceri din zi înspre zi, în acele niciodată duse la capăt călătorii
Gabriel ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…