EDITORIALUL CULTURAL – Gabriel ENACHE – Indagataoris

pribegia culturii și tăcerile ei

 

… Țara devenise o țară de tâlhari la drumul mare. Și mă uitam cu infinită tristețe la locuri pe unde, copil, stătusem în extaz în fața priveliștilor în amurg…

Neagu Djuvara

pribegia este și presupune rătăcire din loc în loc, este una dintre definițiile crude, rele, triste ale pribegiei, adică nu călătorie, nu plimbare de plăcere, nu hoinăreală de dragul dorului așezat în suflet. pribegia este ruperea care face să se schimbe un destin, să îl facă să își caute și să își construiască un culcuș, un adăpost, în altă parte decât în acel loc predestinat, numit cu un nume și ușor de recunoscut, să își așeze viața în alte locuri decât cele în care și-ar fi putut împlini cu adevărat ce destin i s-a dăruit.

pribegia, acea pribegie ca un surghiun impus, ca un exil nelimitat în spațiu și în timp, și fără sfârșit. o viață, mai multe vieți, toate viețile desfăcute și așezate între multe, prea multe paranteze, doruri și dureri nealinate vreodată.

aceasta este una dintre fețele pe care le putem vedea anihilând cultura și manifestările ei, aceasta este una dintre fețele pe care domnul Neagu Djuvara ni le-a arătat și ne-a ajutat să înțelegem, una dintre fețele pe care ne-a făcut-o vizibilă, pe care ne-a lăsat-o la vedere și pentru înțelegere și pe care trebuie să facem eforturi să le depășim cu ajutorul ei, al culturii de care trebuie să rămânem cât putem de mult agățați, să rămânem strînși lângă ea și lângă viețile ei atât de fragile, să îi cunoaștem în adâncime virtuțile, posibilitățile și viețile pe care le insuflă fiecărui popor. pribegia este o manifestare a absenței acelor rădăcini care așază definitiv un rost și tot adevărul încăput în el.