cartea. scrisul. primul capitol…
Acum există o lectură practicată în tăcere, simptom cu totul încurajator… (Jorge Luis Borges- Superstițioasa etică a cititorului)
cartea este locuitorul minții mele răsfățate, a lumii de sub oasele capului meu, a craniului luminos și luminat de fiecare cuvânt al ei, cuvânt avântat, cuvânt care cheamă mereu și mereu alte și alte cuvinte, vâltoarea care compune o liniște, o liniște nemaiîntâlnită până acum, liniștea care ascute zgomotul poveștii care urmează de fiecare dată. nimic nu seamănă cu nimic de până aici, nimic este ceea ce oferă și face vizibil începutul, dând senzația plăcută de dulce, de lâncezeală, construind un miros și luminând diafan, puțin pătrunzător.
aici este locul în care ajungi, locul în care cartea și lectura ei se lasă văzute, și momentul în care, odată ajuns, nu mai poți să strigi ajutor…
însingurarea la care te (con)duce scrisul, depărtarea despre care ți se părea că nu o poți ajunge sau apropia, lucrurile pe care le simți și pe care le trăiești atunci când scrii, când așezi fiecare literă în text, lumina care se naște și crește de fiecare dată, împreună cu fiecare cuvânt gândit și apoi scris și aruncat în text, în textul care, din matrice, se transformă și devine o mare pastă de litere, de cuvinte, de simțuri.
colțurile și rotunjimile fiecărui cuvânt folosit, apropierea de contondența lui fermecătoare și de rotunjimea lui fascinantă, opririle și rămânerea pe gânduri, găsirea, descoperirea a ceea ce vrei să scrii, calea de acces a lui lucian raicu, la poarta căreia ai bătut. enervarea, mișcarea spasmodică a unui picior, povestite de mircea nedelciu, troznirea fiecărui deget în parte, mișcările nesigure de gimnastică.
opririle, pauzele…
toate acestea o construiesc, îi dau formă și viață, o lasă mai departe să fie, să fie vie de la început și până la sfârșit, până la sfârșitul care, pentru ea, nu va avea niciodată loc. aceasta este povestea ei, a cărții, a cărții din noi și a scrierii ei.
Facebook
WhatsApp
TikTok
