EDITORIALUL CULTURAL – Gabriel ENACHE – Frământări

pentru Mihaela Hlupina

   Trebuie să știi să vorbești despre singurătăți, despre toate desfășurările lor, despre fiecare formă de spunere pe care fragilitățile incluse ale firii le-o alătură și despre fiecare corp disponibil să se așeze în toate aceste forme impuse de tiparele desenului uneori constrângător, ale acelui desen care prin liniile lui lasă să se facă vizibile toate acestea și impun micile granițe limitatoare ale trupului prins în(tre) liniile lui.

   Corpul este, ca de obicei, fragil. Formele lui se prind în limitele desenului și se lasă conduse de mâna sigură a celui care îl desenează, își lasă frământările să devină vizibile în oricare linie ce îi dezvăluie conturul, sau care îi asigură formele și structurile ce se întrepătrund în liniile siluetei care se naște de acum și de aici. 

   În desen și în vis unele zone de corp devin invizibile, rămân ghicite, se așază între anumite teritorii care le acceptă aceste retrageri, iar altele se mută în zona (ne)sigură a vizibilității, în situația în care vederea lor se transformă în necesități, în impuneri. Pentru a ține, pentru a susține toate acestea artistul își construiește permanent viziunea aceea care devine proprie lui, care propune tot timpul desfășurări ale acestor detalii vizibile, dar și anihilări ale acelora care trebuie mutate în zonele transparenței, în acelea ale invizibilității care mai departe vor sugera mereu acele contururi ce vor căuta să se dispună în vecinătățile care le pot accepta și așeza coerent aparițiile și disparițiile.

   De aici merg mai departe liniile care conturează, care fac din linii limite de corp, zone de trecere prin aerul care le va atinge de acum pentru totdeauna și care le va asigura zbaterile, răsucirile, zborurile și toate închipuirile și stările frecărilor ce vor face viu tot acest contur mereu în mișcare, mereu în căutarea așezării și a sedimentării definitive în și între toate liniile care îl (des)compun, care îi asigură toate aceste limite care nu limitează, dar care montează corpul viu într-un tipar de linii transparente care îi curbează permanent fiecare mișcare asigurându-i locul pentru dansul etern în care fiecare linie a desenului care s-a arătat l-a condus și l-a așezat.

 

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…