5 septembrie… Citim din Ferenike: Era toamnă, încă nu intrasem în anul teribil. Viața comunității plutea lent spre hibernare, dincolo de care ne aștepta anul fatal. Se răriseră întâlnirile din moară, pe care o aveam permanent sub observație. În acel noiembrie, pentru prima oară, am văzut la televizor o știre despre Vietnam. Nu mă uitam la știri, nu asimilam faptele generale, dar de data aia, pe lângă telejurnal, mai era și tăcerea din casă. Arătaseră mai multe imaginile ca de obicei, iar mie îmi intrase un cui în memorie, un nume ucigaș și nemuritor: Saigon. Era ceva puternic în numele ăsta, iar vietnamezii veniți în vizită se legau de el, îi vedeam înșirați pe o sfoară, terminată cu un balon uriaș, o burtă de gravidă, pe care mâna istoriei scrisese ferm un singur cuvânt, scris STAS.
*
30 august… PLATANOS… Ziua de sâmbătă vine întotdeauna cu mesaje și întâlniri. Astăzi a fost a unui roman nou, continuarea binecunoscutei povestiri Platanos. Din 15 septembrie ajunge în librării, la început de școală. L-am scris la ideea voastră, am urmărit toate întrebările primite în acești 7 ani, de când se studiază în școală. După cum este și normal, personajele au crescut odată cu voi. Și desigur, este vorba despre ce se întâmplă mai departe. Vă sărut și vă mulțumesc că m-ați împins să scriu romanul, în totalitate al vostru: generația Platanos.
*
20 august… Am ieșit azi prin București, să sărbătoresc un an de la apariția lui Zavaidoc, iar când am ajuns pe la niște oțetari, rămași din mahalalele de altădată, m-a oprit în loc un chiot vechi, o bucurie din alte vremuri. Și crezând că e pentru mine, m-am oprit, așteptându-mă să se deschidă o poartă, să apară un personaj uimitor, în sfârșit, să se petreacă acel miracol pe care îl așteptăm toți, căci ce-ar mai fi viața fără așteptarea unui miracol? Dar în loc de toate acestea, dintre crengile, cam ofilite și gata de-a primi toamna, a apărut o mierlă bătrână care m-a întrebat ce mai fac. Ca și cum ar fi interesat-o, deși era clar că mă întrebase ca să se afle în treabă. Dar nici eu nu m-am lăsat dusă în lumea ei de retorisme absurde, ci am deschis cartea și i-am citit, așteptându-mă să mă asculte, să intre în lumea lui Zavaidoc, unde, printre altele, chiar și cântecul mierlei poate fi povestit. Și privind-o cu coada ochiului, în timp ce citeam, am surprins-o oftând, la gâtul ei cenușiu crescuse un șir de mărgele.
Doina RUȘTI este una dintre marile prozatoare contemporane, apreciată pentru forța epică, pentru originalitatea și erudiția romanelor sale și a primit cele mai însemnate premii literare românești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
