Cel mai mult mi-a plăcut rolul din Charleston (r. Andrei Crețulescu), pentru că acolo a fost probabil mai puțin actor și mai mult personaj de roman, prin urmare, mai aproape de imaginarul meu, dar și de percepția pe care o am asupra lui.
Vorbesc desigur despre Șerban Pavlu, intelectual tipic pentru generația lui, adică atașat de fondul valoric tradițional și, în mod paradoxal, situat în rolul de negator al ordinii vechi, aspirant la schimbarea universală. De aici și vine potențialului său avangardist, încă nevalorificat, și prietenia cu Radu Jude.
Apoi, mai există o altă latură a sa, de bucureștean, tot tipic, înrudit în esență cu tipologiile impuse de literatură, de unde și disponibilitatea lui pentru orice rol. Dacă n-ar fi mers spre actorie, ar fi ajuns scriitor. Acestea au fost semnele adolescenței sale. Dar opinia mea n-a contat, jocul și drama au călcat peste iluziile mele literare.
Celelalte personaje pe care le-a făcut l-au impus ca figură particulară și caracter puternic, două trăsături la care un actor ajunge foarte greu. Cu mult mai în largul său pe scenă, e totuși mai cunoscut prin filme, care i-au conturat treptat imaginea și i-au pus în valoare talentul.
Urmărindu-l de-a lungul ascensiunii sale, am ajuns la convingerea că nu s-a despărțit niciodată de literatură, iar „fețele”, pe care le-a lăsat în numeroasele roluri, au un potențial narativ, înrudit cu literatura pe care n-a scris-o încă.
Tocmai de aceea sunt foarte bucuroasă că s-a alăturat grupului nostru de nebuni, format din scriitori, actori, regizori, fotografi, muzicieni și alți mulți iubitori de ficțiune, care cred în arta hibridă. Tocmai aveam un fotoliu în salon, căptușit cu mătăsică de Malta, numai bun pentru el. Bine ai venit, Șerban Pavlu!
Text preluat din „Revista FICȚIUNEA”, partener media cu Gazeta Dâmboviței…
Doina RUȘTI este una dintre marile prozatoare contemporane, apreciată pentru forța epică, pentru originalitatea și erudiția romanelor sale și a primit cele mai însemnate premii literare românești…