kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

EDITORIALUL CULTURAL DE DUMINICĂ – Doina RUȘTI – Pe străzi vechi, cu Zavaidoc

Confesiune

 

   În ultimele luni, mi⁠-⁠am asumat un rol pe care nu credeam vreodată că-l voi avea: detectiv interbelic. Fără să-mi dau seama, m⁠-⁠am trezit urmărindu⁠-⁠l pe Zavaidoc prin biblioteci și prin poduri prăfuite, scormonind prin arhive vechi, prin colecții particulare ori prin lăzi uitate demult. Și oriunde mă întâlneam cu Zavaidoc, pe străzile vechi de pe Lipscani, pe alei cochete sau uitate de timp.

screenshot 2024 09 22 114936

 

   În fiecare zi, când continuam să urmez firul poveștii lui, îl vedeam cum trece pe lângă mine, grăbit, vesel, fredonând o melodie pe care aveam impresia c⁠-⁠o știu de multă vreme. Dar cum mă așezam la masa de scris, realizam că esența Bucureștiului interbelic se risipește, ea rămânând intactă doar doar din arhive sau documente. Doar pe străzi, îi simțeam pulsul, îi auzeam șoaptele. Așa că am străbătut mahalalele, am aprins în imaginație vechile felinare de pe străzile interbelice, gândindu⁠-⁠mă la anul 1923, când iubirea mocnea în răcoarea serilor bucureștene. Îl vedeam pe Zavaidoc cântând în grădini, cu glasul său profund răsunând până în Cișmigiu.

   Bucureștiul de atunci era o scenă deschisă – o nebunie în care oamenii se pierdeau în iubirile lor și își reinventau viața la fiecare colț de stradă.

   Am petrecut multe seri imaginând „nopți nebune”, cu oameni dansând pe străzi, cu vocea înaltă a unui artist care cânta pentru toți și pentru nimeni. După război, orașul învăța din nou să iubească, într⁠-⁠un ritm alert și amețitor. Documentele mi⁠-⁠au oferit o poveste în cioburi, secvențe rupte dintr⁠-⁠o existență năvalnică, însă adevărata realitate venea din zațul de cafea de la Capșa, din tramvaiele care scârțâiau pe șine și din foșnetul rochiilor ori de sub pălăriile⁠-⁠clopot care au dominat acel an. Totul mi se părea o frescă vibrantă, pe care⁠-⁠mi doream s⁠-⁠o surprind, s⁠-⁠o povestesc și să privesc după aceea în ochii voștri care niciodată nu mint.

   Dacă mi⁠-⁠a ieșit, o să-mi spuneți, dintr⁠-⁠o singură privire ridicată alene de pe fila ultimă a romanului meu: citind „Zavaidoc în anul iubirii„.

Text preluat din „Revista FICȚIUNEA”,  partener media cu Gazeta Dâmboviței…

Doina RUȘTI este una dintre marile prozatoare contemporane, apreciată pentru forța epică, pentru originalitatea și erudiția romanelor sale și a primit cele mai însemnate premii literare românești…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media