kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

EDITORIALUL CULTURAL DE DUMINICĂ – Doina RUȘTI – Balcanism la MNTR: artă hibridă

   S-a deschis expoziția Dincolo de ieri. Călătorie antropologică în Balcani, pe urmele fraților Manakia, la 1900, un proiect științific, dar și de artă hibridă, conceput de Cătălin D Constantin.

   Sala Media a Muzeului Național al Țăranului Român din București părea transportată la începuturile fotografiei, prin numeroasele imagini, impecabil realizate, înfățișând locuri, oameni în transhumanță, piețe și biserici și nu în ultimul rând portretele fraților Manakia,  într⁠-⁠un timp care amintește de lumile care au trecut și de un timp al Europei Balcanice, când totul se afla la început, iar frații Manakia fotografiau regi și oameni obișnuiți, în marea lor călătorie prin Grecia, Serbia ori Țările Române.

   Vernisajul a fost deschis de Virgil Ștefan Nițulescu, directorul muzeului, distins intelectual, a cărui viziune complexă ne⁠-⁠a introdus în lumea fotografiilor și în conceptul original pe care Cătălin D Constantin l⁠-⁠a impus în ultimul deceniu, îmbinând cercetarea antropologică și fotografia.

   Alături de el s⁠-⁠a aflat și Nadia Tunsu, pe care m⁠-⁠am bucurat s⁠-⁠o revăd și s⁠-⁠o ascult, cu discursul ei impregnat de experiența balcanică, de pe când conducea ICR Istanbul, dar în același timp cu o binevenită deschidere cosmopolită. De altfel, la eveniment au fost prezenți cunoscători valoroși ai balcanismului, ca noțiune culturală, printre care universitarul Dan Lăcătuș, arhitect bucureștean implicat în mult dintre proiectele lui Cătălin D Constantin, muzeografi și cercetători bucureșteni, scriitori români și greci, reprezentanți ai câtorva ambasade etc.

   În public l⁠-⁠am regăsit și pe Marian Țuțui, universitar aflat printre primii cineaști preocupați de frații Manakia.

   Expoziția a început cu o discuție aplicată, lăsând imaginile să întregească o dimensiune culturală de maximă importanță în lumea balcanică: diversitatea. Printre fotografii se află și câteva care îi înfățișează pe frații Manakia în atitudini memorabile, iar între ele mi⁠-⁠a rămas în minte una, cu peisaj pietros pe fundal și crengi de pini, în care ochii celor doi îți dau senzația că au văzut totul.

    Fotografie, istorie, interpretare antropologică și simbologie – acestea sunt domeniile pe care se sprijină viziunea lui Cătălin D. Constantin, ale cărui expoziții s⁠-⁠au plimbat prin toată Europa, devenind baza unui curs universitar, pe cât de insolit pe atât de ancorat în cultura tradițională.

picture1

   Expoziția va fi deschisă până pe 8 iunie și este însoțită de o carte⁠-⁠album, foarte elegant editată de Peter Pan.

   Cătălin D. Constantin este conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București, specializat în antropologie și studii culturale, Cătălin a publicat și editat numeroase studii și cărți, printre care World Heritage Sites în România (2013), Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor (2017), Viața de zi cu zi în documente vechi de familie (2023), Ferestre din București și poveștile lor, Delta Dunarii/The Danube Delta etc. Colaborează cu numeroase publicații, printre care Revista de Antropologie Urbană.

 

Text preluat din „Revista FICȚIUNEA”, partener media cu „Gazeta Dâmboviței”…

 

Doina RUȘTI este una dintre marile prozatoare contemporane, apreciată pentru forța epică, pentru originalitatea și erudiția romanelor sale și a primit cele mai însemnate premii literare românești…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media