Gravorul Gabriel Popescu, ce s-a născut pe meleaguri dâmboviţene dă numele Bienalei de gravură, care se desfăşoară o dată la doi ani în Cetatea Târgoviştei.
Pasionaţii de artă din toată ţara se prezintă fie cu lucrări, fie sunt membri ai juriului, însă cu toţii se bucură de frumuseţea artei migăloase, care este gravura.
Sala Auditorium şi holul Muzeului de Istorie găzduiesc toate cele 77 de lucrări trimise de artiştii din toată ţara, dar şi din Canada şi Republica Moldova, iar ele vor fi prezente pe simeze până pe 10 ianuarie 2014, urmând ca apoi să îmbogăţească colecţia Muzeului de Istorie.
De această dată premiul I a mers la Timişoara, la Suzana Fântânariu, care s-a prezentat cu lucrarea de xiligravură Dragon U. Premiul al II-lea a mers la Iaşi, la Atena Simionescu, cu lucrarea Tandreţe, iar premiul al III-lea a mers tot la Timişoara, la Constantin Catargiu, cu lucrările Fereastră Instrument I şi II.