Dragii noștri amici, Mariana și Radu STATE, plecați în concediu prin Moldova, au rătăcit în catacombele electronice articolele lor despre prietenie, tema de săptămâna trecută… Le-am recuperat, totuși, și le facem surpriza acestei rubrici cu dedicație specială, așa, ca la sfârșit de vară…
DOAMNA: Nu m-am putut hotărî care dintre prieteniile despre care voi scrie a avut (sau are încă) un impact mai însemnat asupra vieții mele. Pot spune cu certitudine însă că, deși am trecut cu gândul peste multe dintre legăturile și întâlnirile de mare însemnătate din drumul meu de până acum, m-am reîntors la ei: la nori și la dragul de Jimmy. Singura legătură dintre ei este o minunată trăire emoțională care înobilează sufletul și te face mai sensibil la orice „atingere” a frumosului. Dar și mai vulnerabil…
Cu norii am învățat să vorbesc din copilărie, exersându-mi astfel, nu doar depașirea graduală a limitelor imaginației, cât, mai ales, spiritul bătăios în susținerea unei cauze și argumentarea serios susținută, în fața unor martori pe cât de diafani, pe atât de… muți. A fost, probabil, motivul pentru care și azi, cel mai bine reușesc să mă confesez lor, celor cărora și azi le găsesc nume, după imaginea pe care mi-o inspira… Și Jimmy… Cel care ajunsese să „citească” semnul cel mai discret. Cel care alunga orice urmă de tristețe. Cel care te iubea și după o lecție aspră și după un gratuit gest de respingere. Cel care ștergea, într-o clipă, orice urmă de tristețe și care a lăsat un gol imens în noi, atunci când s-a hotărât să plece. Prietenul căruia îi pun o frunză, de fiecare dată, pe piatra din grădina de acasă. Prietenul care a devenit „necuvântător”, abia când a plecat, căci fusese în viață, mai uman și mai cald „cuvântător”, decât mulți dintre semenii noștri.
DOMNUL: Conform DEX, există două definiții pentru termenul de prietenie, aceea dintre două persoane sau două națiuni, în primul caz fiind vorba de un sentiment, în vreme ce, în al doilea caz, definiția vorbește despre o legatură. Ceea ce primează sunt interesele comune. Întâmplător cunosc cazul a doi prieteni buni, care după 1990, prin înregimentarea în partide politice diferite, au devenit dușmani aprigi. Iar cazul nu este unul singular. Că dușmanul cel mai de temut îți poate deveni prieten o dovedește raportul sinuos dintre Alexandru Candiano Popescu și regele Carol I, inițiatorul „republicii de la Ploiești” devenind ulterior prieten al regelui, care-l ridică la grad de general și-l face aghiotantul său. În privința națiunilor, contractul pe o perioadă determinată devine și mai evident, dacă ar fi să mă gândesc la popoarele din Austro-Ungaria, prietene anterior anului 1918, care ajung să se urască după eliberare. Istoria amintește, de fapt, mai degrabă de alianțe între state, cel care a abuzat de termenul de popoare prietene fiind Nicolae Ceaușescu. Prietenii din interes și acestea… Mă opresc înainte de a ajunge la o concluzie tristă. Prietenia, ce e? Există ea oare?