S-a spus… Poetul e un donator de sânge la spitalul cuvintelor (Blaga), iar poeţii sunt inima umanităţii (Eugen Ionescu)… Poetul este un evocator, când îl înţelegem, suntem tot aşa poeţi ca el. Poeţii sunt doar interpreţi ai zeilor (Socrate)… Poezia? O filosofie caligrafică… Poetul este un domn în ţara visului (Heinrich Heine)… Așadar, poezia nu e o acumulare de emoţii, ci o evadare de emoţii. Ea este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte. Poeţii sunt oameni care şi-au păstrat ochii de copil. Poezia este arta de a face să intre marea într-un pahar. Nichita Stănescu credea că trebuie să punem şapte coroane nu pe capul poetului, ci pe verbul versului, pentru că poezia este o stare de spirit, e o prietenie durabilă. Poezia este spunerea Fiinţei… este fondarea fiinţei prin cuvânt (Martin Heidegger)… Desenul din titlul rubricii noastre îi aparține domnișoarei Erica Oprea…
Puiu JIPA
Jipoeme
1.
drumul doar drumul
și picătura de apă
și fărâma de pâine
fără sete fără foame
drumul
și mersul
(înăuntru)
2.
vom învăța să ne iubim
dintr-un tablou
al lui renoir
apoi dintr-un lautrec
și în final
dintr-un desen
prelins în doar nisip
(vecinicie)
3.
a fost tîrziu
și a fost ieri
de nicăieri
mă știi mă știu
(timp)
4.
templele noastre
pe nisipul tîrziu
fac umbră oceanului
se risipesc în pustiu
(o ce an)
5.
am să îți mîngîi
tot aerul
ce te despică
(de te-aș iubi)
Mircea DRĂGĂNESCU
Oglinzi de nisip
1.
În urma ultimei negocieri
cu moartea am convenit
că nu voi mai posta
nimic despre ea
toată lumea a fost fericită
inclusiv ea
moartea nu mai era prezentă
dar exista…
2.
Nu mai pot să visez
Am uitat parola visului, se pare
Pe ecranul minții mele nu mai apare
Nimic
E doar întuneric Doamne
Parola visului nu mai există, nu mai există
Și dimineața se apropie cu viteza luminii….
Și iar realitatea aceasta
Și iar realitatea aceasta anostă
Nu mai pot să visez, Doamne,
Realitatea este ca un ecran fără vise
Și parola?
Și parola nu mai apare…
Încă o zi, încă o zi din săptămâna
acesta a patimilor se pare…
3.
Rana
Și când carnea
Va crește pe dedesubt
Voi arunca epiderma veștejită
Ca pe o frunză uscată menită
Doar să îngrașe pământul
…………………………………
Suntem sortiți fertilizării pământului
Rodirii din nou
Împreună cu mușițele incandescente
Semne pentru căutătorii
De comori care dau semne
Că acolo în subteran
Existăm încă…
4.
Mulțumesc moarte
Când ai venit cu toate analizele făcute
Ca un asfințit ascuns
În spatele cortinei de nori
Gri albastră cu accente de argint…
Ce frumos asfințitul sângeriu
Anunțând o viață de dincolo
Mult mai frumoasă ca viața aceasta
Din fața cortinei
Gri albastră cu fulgere de argint
Ca un tablou al unui pictor nebun…
5.
Seara
Seara timpul
în care mă oblojesc
tincturi și creme
însoțite de un ritual
vrăjitoresc
seara când mă pregătesc
să intru în vis
ce îmi este înscris
sau poate prescris
de doctorul
ce altora le e
interzis…
6.
Sacoșa era
plină de vise frumoase
uleiuri pastile
miraculoase
de sănătate era
plină sacoșa-n pilule
să mă amăgească
iar câteva
zile…
Constantin CIUCĂ
Cele mai frumoase poezii
1.
Amintire fără sfârșit
Eram fermecat
de secundele puse in ordine inversă
în cadranul cu trandafiri
pe care ne roteam.
2.
Măr alergând
Înaintam prin lume ascuțit ca o sabie,
inima pânză,
trupul corabie.
Duelist eram și mă duelam
cu restul opus,
din mișcări succesive lăsam în urmă
statuete de efort de opal.
soarele era mereu în amiază,
sus.
Alergam prin viață
ca un ghepard în miniatură,
deasupra, prin aer,
alerga și ea, gânditoare,
propria mea dublură.
Curgea pe mine apa șiroaie
deosebit de fertil,
alergam cu senzație de câmp şi de ploaie,
un măr de copil.
Erica OPREA
Lecția de zbor
1.
Linii șerpuite
Dezleagă-ți ochii,
mărturisește-ți ție că încă
n-ai uitat să visezi și
că mai poți vedea
dincolo de privire.
Nelămurită întrebare
îți sfredelește straturile
de simțiri și nici măcar
tu însuți nu-i poți găsi o
cale. Complex e drumul
între două pagini de
același fel, legat de vorbe
lungi și limbi străvechi
traduse din semne
lăsate adânc. E aspru
traseul până la miezul
moale al peșterii, e greu
să te avânți și să fii lăsat
cu doar un colț de ochi
să vezi prin umbre.
De vei avea curajul
sau poate nebunia
să te avânți la capătul
răbdării, mă vei găsi acolo,
dezvelită de orice șovăieli.
2.
Frontal
Cedează armele înainte
de sfârșitul luptei, oricum
războiul nu poate fi
câștigat de nimeni
și scopul a fost deja uitat
de dragul bătăliei. Ce-ai face
dacă cel din fața ta ar avea
același chip cu tine, dacă
i-ar fi străpunsă existența
de aceleași trăiri, de aceleași
neputințe? Nu ți-ar tremura
mâna pe trăgaci, ochii
pe linia orizonului și
carnea la perspectiva
oricărui viitor?
Ieși cu pieptul gol
din tranșee, aruncă-ți
orice fel de apărare
de pe umeri. Doar așa
veți putea câștiga amândoi
bătălia finală.
Iuliana CAZAN
Întrebări din nopțile târzii
1.
**
motivele mele de a iubi sunt direct proporționale
cu motivele mele de a trăi
se întind prin piele ca niște vene
adiționale
artere adjuvante ale inimii
de a bate
în ritmul pulsului tău de cobalt.
2.
**
iau amintiri cu împrumut de la
Banca Națională a Simțirilor
și-am să rămân rău-platnică pe viață
am garantat cu singura casă pe care-o am
sufletul meu
cu toate păcatele sale.
3.
**
uneori rostim jumătăți de cuvinte
le frângem destinele la mijloc
le rupem rădăcinile
ne înțepăm în spinii rămași
și ne doare
destinul frânt
precum o idilă
prea curând conjugată la trecut
Costel STANCU
Ochiul din palmă
1.
* * *
toate lipsesc din ele însele lumea îți pare o
sferă rostogolită dinspre înlăuntru înspre înafară
rochia de mireasă pe podea albă și goală
un iglu ai cărui locuitori au plecat la vînătoare
și nu s-au mai întors din mîna marelui păpușar a
rămas doar o mănușă viața seamănă cu o expoziție
de tablori transparente Dumnezeu refuză să îi fie
curator îți spui descumpănit bați cuie
în peretele moale al zilei să nu înnebunești
undeva o femeie cîntă despre cum se scurge
sîngele din vișini despre cum nu te poți întoarce
la tine însuți decît prin tunelul prin care te-ai părăsit
demult demult în trenulețul copilăriei cînd închideai
ochii și îți imaginai că te lupți cu un balaur de fum
2.
***
Ea mă iubeşte. Îşi mişcă ochii:
unul în susul, celălalt în josul rîului.
Ochii ei sînt doi pescari norocoşi
cărora, de obicei, nu le scapă nimic.
Însă acum prada se lasă aşteptată
asemeni ploii într-o după-amiază
tîrzie de vară. Valurile trec indiferente
ca timpul dintre vii şi morţi.
Ea mă iubeşte
– de emoţie, un copac scoate din rădăcini vîntul!
Mi-e teamă.
Deasupra s-au adunat,
ca nişte peţitori,
norii…
3.
***
Cît timp mai e?
Ochi mari te privesc, rotunzi ca nimicul.
Mîinile copilului frămîntă o pasăre
de lut. Încă nu s-a hotărît
cîte aripi să-i facă. O va pierde, ştie bine.
Moartea apropie marginile de centru
cum îşi adună o cloşcă,
în jurul, ei puii…Copilul tremură.
Vrea să ştie, să înţeleagă. Zadarnic îi spui
că a descrie o pasăre
e ca şi cum
ai doborî-o cu piatra.
4.
***
Viaţa mea e frumoasă
ca o fereastră bătută în cuie de aur.
Toţi se închină la crucea ei, pun flori.
Nimeni nu încearcă să o deschidă.
Doar un copil vine, pe furiş, dimineaţa,
bate cu degetul lui mic şi fuge.
– sînt eu, strig, sînt eu !
Încordare.
Ce să îi dau adîncului cînd el îmi cere
locul gol al stelei căzute?
Ce, cînd eu însumi nu sînt decît
un cuvînt ce ezită
între multele-i înţelesuri?
Ioan VIȘTEA
Hamlet și gardianul
1.
Nebunul orașului
Nebunul oraşului
pune preţuri maximale în pieţe;
cu grenade din flori aruncă în aer coşurile de gunoi;
înjură primarul, noul şi vechiul regim.
Cum i-au trecut minţile, anii,
stînd de vorbă cu stîlpii de telegraf, cu pereţii, castanii,
nu ştim…
Însă el a rezolvat diferendul Bîstroe,
într-o noapte pe cînd, respectuos,
cerea gardianului voie
să zugrăvească Luna cu var,
pe trotuar să deseneze stropi de ploaie,
vapoarele-n larg plutind cu pavilioanele jos
iar înspre dimineaţă să lanseze la apă tramvaie.
Mulţi cred că în ziua cînd a strigat
premierului în ureche: Te du!
a făcut-o de oaie…
Eu, nu!
De cîte ori cere un loc de pus capul,
funcţionarul îi spune: mai va!
dar lui nu-i scapără din pupile nici lacrimi, nici săbii.
Pe trepte aşezat, mănîncă din ziare mototolite halva
şi-n preajma sa e puzderie de copii şi de vrăbii…
Cînd va fi să fie,
ca el aş vrea să înnebunesc
de frumos.
2.
Înger căzut din vis într-o aripă
Înger diliu cu aripile-n transă,
prin zorii vineţi, bulevardul, gara, se-nfiripă.
Burg rotofei sustras dintr-un clişeu cu vechea hansă
şi cu alcoolicii trăgînd licori pe gît şi pipă.
Înger diliu, neprihănit, acolo, într-o vară,
pe şolduri de statuie am dezlegat misterele ascunse-n teoreme.
Simţeam în termometre cum febra nerăbdării ne-mpresoară
şi cum tîrziul nopţii vine prea devreme.
Înger diliu lovit de păsări călătoare; uneori, de streche,
eram copiii florii scăpată din raclaj.
Pe nări scoteam lozinci şi panglici. În ureche,
ne picura, asurzitor, dictonul stelei cu cinci colţuri în picaj.
Înger diliu şi comunard, cu lupa, cu ardoare,
ai căutat ieşiri la mări interioare; adesea, ţară de-mprumut.
Cum stai pe scări de apă şi lumină, astăzi nimic nu doare,
mai mult ca dezlipirea retinei de trecut.
Înger diliu cu inima, cu aripa pansată,
te-ai vindecat demult de febre şi iluzii,
dar vieţii-ntr-o aripă nu o să-i scrie nimeni o erată,
chiar dacă în mătase mai înnoptează duzii.
Înger diliu cu zboru-n pioneze
şi cu medalia tristeţii la un colţ de gură,
tu, lumii, atîta te pricepi să faci: din litere proteze
şi-n buzunar nu ai decît sticluţe şi condeie cu tinctură.
Înger diliu cu sufletul pe buze,
prin zorii vineţi, burgul se-nfiripă.
Uite, din cer coboară carnavaleşti şi tragice ventuze,
înger căzut din vis într-o aripă.
Ștefania PAVEL
Poezia la 16 ani…
1.
Imaginează-ți
Imaginează-ți, pentru o secundă,
Ca ai puterea de a fii
Și de a face orice.
Cât de adesea ai ieși din tine
Pentru a reuși să privești cum trebuie în gol,
Apoi să cazi în el,
Astfel fiind capabil să vezi cu adevărat
Interiorul tău
Și să faci parte din el?
Sau, plutind dintr-un strat de neant
În altul,
Dintr-o particulă de lume
În alta,
Cât de mult timp ai petrece
Ascuns în priviri și vorbe goale,
Gândit în minți tot la fel de goale
Pe care nu poți să le încarci cu plenitudinea ta,
Oricâte amprente
Ți-ai lăsa în ele,
Și cât de mult ai sta
Afară din ascunzătoare,
Aruncându-ți singur privirile și vorbele pline
Pe care le cauți cu atâta îndârjire
Încă de dinainte să te fi născut?
În fine, dacă ai putea face orice,
Cât de mult ai mai și gândi?
Dacă ai putea fi oricine,
Dacă ai putea fi orice,
Ai alege oare
Un copil inocent,
Care aleargă desculț pe plajă,
Sau briza mării,
Care îi ciupește,
Cu gingășie neintenționată,
Obrajii arși de soare?
Sau ai alege să fii un loc?
Poate o cărare de munte
Străbătută cu pași grei,
Cu amintiri și inimi grele,
Ori melodia care te face să vrei să trăiești
Și să dispari,
Ambele în același timp.
În fine, dacă ai putea să fii oricine,
Dacă ai putea să fii orice,
Ai mai alege vreodată
Să fii tu?
Imaginează-ți, pentru o secundă,
Ca ai puterea de a fii
Și de a face orice.
Pe cine ai uita pentru prima dată,
Așa cum se întâmplă mereu
Fiind îmbătat de prea multă libertate?
Nu cumva ai fi chiar tu acela?
Iar dacă da,
Oare merită riscul?
2.
Zgomot
E zgomot în mine,
Recitește-mă și vezi care cuvinte
Au luat-o nerăbdătoare la goană,
Mutându-se cu o pagină
Sau cu un capitol mai-nainte,
Dezvăluindu-se înainte de vreme,
Când nicio împrejurare nu trăda
Nici cea mai mică urmă de acceptare
A realității latente.
Îți vei da seama după haos
Unde să te oprești și să mă rearanjezi.
E zgomot în mine,
Căci stelele nu mai respectă planul,
Nu se mai grupează
În constelațiile bine-cunoscute,
Ci și-au schimbat locurile.
Dar eu știu ce lumină orbitoare
Ar pătrunde-n întunericul meu
Dacă le-aș uni între ele cu linii
Puțin cam prea drepte pentru realitate,
Tocmai de aia prefer să mă cert cu mintea mea,
Spunându-i că nu vreau să mai fiu conștientă
De răspunsul care mi-ar putea fi bilet doar dus
Către izgonirea din lume
Și din interioru-mi obscur.
E zgomot mult în mine,
Recitește-mă și vezi dacă
Măcar tu m-ai putea accepta
Și mi-ai putea vindeca
Teama de a mă afla.
Teodor Constantin BÂRSAN
Poetry
1.
I’ll be thirty six in May
I’m told
36 sounds like a bus I have to take
To get somewhere I have to go
But where I don’t necessarily have to be
It sounds like a number
on a lottery ticket
36
I’m a winner or,
try again, or
Better luck next time
36 Celsius or Fahrenheit
Either sweltering heat
or freezing cold
Nowhere in the middle
36 in taxes I have to pay
or 36 lashes for lovers
prescribed by the Caesars of the day
36
A wink from God
A pat on the back from my guardian angel
Or her holy kiss on my head
36 breaths I have to take
36, I hope it’s a number,
not a mistake
2.
Voi împlini treizeci și șase în luna mai
Mi s-a spus
36 sună ca un autobuz pe care trebuie să-l iau
Ca să ajung undeva trebuie să merg
Dar unde nu trebuie neapărat să fiu
Sună ca un număr.
pe un bilet de loterie
36
Sunt un învingător sau,
Încearcă din nou, sau
Mai mult noroc data viitoare
36 Celsius sau Fahrenheit
Fie căldura umflată
sau îngheț de frig
Nicăieri în mijloc
36 în taxe trebuie să plătesc
Sau 36 gene pentru îndrăgostiți
Prescrisă de Cezarii zilei
36
Un ochi de la Dumnezeu
O bătaie pe spate de la îngerul meu păzitor
Sau sărutul ei sfânt pe capul meu
36 respirații pe care trebuie să le respir
36, sper că e un număr,
Nu este o greșeală.
Facebook
WhatsApp
TikTok
