S-a spus… Poetul e un donator de sânge la spitalul cuvintelor (Blaga), iar poeţii sunt inima umanităţii (Eugen Ionescu)… Poetul este un evocator, când îl înţelegem, suntem tot aşa poeţi ca el. Poeţii sunt doar interpreţi ai zeilor (Socrate)… Poezia? O filosofie caligrafică… Poetul este un domn în ţara visului (Heinrich Heine)… Așadar, poezia nu e o acumulare de emoţii, ci o evadare de emoţii. Ea este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte. Poeţii sunt oameni care şi-au păstrat ochii de copil. Poezia este arta de a face să intre marea într-un pahar. Nichita Stănescu credea că trebuie să punem şapte coroane nu pe capul poetului, ci pe verbul versului, pentru că poezia este o stare de spirit, e o prietenie durabilă. Poezia este spunerea Fiinţei… este fondarea fiinţei prin cuvânt (Martin Heidegger)… Desenul din titlul rubricii noastre îi aparține domnișoarei Erica Oprea…
1.Puiu JIPA
Jipoeme
1.
paharul din care
nu ai mai băut
a înflorit
azinoapte
(azi noapte)
2.
pe strada aceea
cît se poate de neagră strada aceea
doar pașii tăi lăsau în urmă
pagini de zăpadă
(nescrisa carte despre
ninsorile neninse niciodată)
3.
singurătatea ta
mă-nconjură
ca un surîs
al nimănui
(palatitudine)
4.
cînd te-am visat
întîiași dată
tu
nici măcar nu te născuseși
(lol ită)
5.
și ne-am pierdut atîtea nopți
necăutîndu-ne
(ruletă)
6.
și depărtarea
mi te face albă
(nălucă)
7.
Io am dat cu mătura
dincolo de negură
albă negura
grele șalele…
(vai de șele, vai de peruzele…)
8.
am să te uit
cînd voi avea de cînd
și-am să te iert
cînd voi avea de ce
(început de decalog)
9.
înainte am visat
apoi am dormit
și tot așa
pînă n-am mai știut
cum a început
( și nu și nu
viața nu e vis)
2.Mircea DRĂGĂNESCU
Poezii de când eram mai tânăr
1.
Animalul micuţ
Te văd şi îmi vin în cap
Tot felul de chestii inteligente
Sunt drăguţ nu cu părul meu
Ciufulit şi cu ideile mele
Scânteietoare
Aş vrea să îţi plac
t
Iţi cerşesc această simpatie ca
Pe o eternitate a mea
O eternitate la îndemână
Ce altceva mai pot spera acum
La această vârstă ingrată
Decât o simpatie din partea ta
Femeia mea unică
Femeia mea multiplă
Experimentul meu capital…
2.
* * *
Amprentele privirilor tale
Fumegau încă
Dulci rotocoale de fum
Mă înălţau la cer
Și rămânea doar câmpia
Ca un cearcăn proaspăt
Și verde
Şi rămânea doar
Cerul ca o proaspătă
Albastră astâmpărătoare
De sete picătură de
Apă…
3.
Ochilor tăi
Privirile tale mă circumscriu
Îmi este teamă ca ridicându-mi
Privirea spre ele să nu
Cad peste ghizdurile
Ochilor tăi
Nu aş şti să înot în
Apa prea tare
Nu aş şti să plutesc
In aerul prea pur
Ar trebui poate să
Deprind mersul pe
Valuri…
4.
Tehnici de dispariţie
Mă uit la tine şi tu
nu exişti
Te ascult şi începe să adie eternitatea
Eu nu mai sunt
nu mai…
sunt un copac un copac.
Eu nu mai sunt!
Draga mea gândeşte-te, am existat oare?
Spune – exişti!
şi eu voi exista!
Gândeşte-mă doar!
Gândeşte-mă doar…
Tu
inexistentă ca eu să exist…
3.Constantin CIUCĂ
Cele mai frumoase poezii
1.
Execuții particulare
După ce ea pleca
el își tăia capul
sau se spânzura.
Și stătea mort.
Si numai atunci începea sa bea din clondirul cu vin
când, uitând-se pe cărare,
i se părea că deslușește în depărtare
apropiind-se
condurii care lăsau în praf
urme carmin.
Și atunci repede,
le dădea ordin servitorilor,
în secret,
să pregătească camera și corzile viorilor
pentru menuet.
2.
O execuție neterminată
Se făcea dimineață,
și se făcea seară
iar eu încă dădeam din picioare
într-o spânzurare neterminată
uitată
la jumătate.
3.
Nu mă mai
Nu mă mai chema
și nu mai trimite șerpii din flaut
să mă încolăcească;
nu mai inventa drumuri
spre nicăieri.
între noi a rămas o verighetă de vânt
în pustiu
și oul de gips al singurătății
pe care sorele a început
să-l clocească.
4.
O distanță
In golul piciorului tău
ca într-un cuibar ochiul meu se strecoară
să își facă orbită,
în mâinile-ți făcute căuș
se lasă inima mea potrivită.
Tu atingi crângul cu inima mea,
calci verde cu ochiul meu căprui
iar eu sunt singur
ca un lucru privit cu ochii orbi
ai nimănui.
4.Erica OPREA
Lecția de zbor
1.
Arhivă
Nesfârșite ascunzători
sunt cuprinse în tine,
sertare cu chei pierdute
și uși tocite de vreme
străpunse din când în când
de o rază de lumină
sau idee. Intuiesc
contururile interiorului
tău, degetele mele dau
la o parte, pe neatinse,
praful din cotloane.
Nu e încă vară, e vremea
să mai așteptăm, să nu lăsăm
frigul să intre sau vreo
înșelătoare dogoare
s-aprindă hârtiile prea vechi,
urmele încă proaspete
de vopsea.
Trasăm întâi o
formă, un exterior
delimitativ, un clopot
de sticlă prin care
să putem privi liniștiți.
2.
Oraș împrumutat
Se suprapun
straturi peste straturi
în orașul de-mprumut,
istoriile vin de-a valma
cu fiecare înaintare.
Acolo, o revoltă.
Aici, îngândurați și
tineri martiri, mai
încolo zâmbete cu
subînțeles sau câte o
idee fixată pe pielea
aspră a lui Cronos.
Sunt mulți. Nu-i vezi
pe toți, dar știi că sunt
și de-ai tăi, cu acea
privire un pic prea
însetată, cu dilema
rămasă prea adânc în
gene. E momentul
să încremenești pe o
bancă, să asculți prin
fiecare clipă și să fii.
Prin tine trec
straturi de istorie
în orașul de-mprumut.
3.
Confesiune
Mărturisesc
fapte bune
în fața
oglinzii
ca să o spăl
de atâta eu.
Vreau
să-i dau
un exemplu
de frumusețe
interioară,
exterioară
și centrală,
prin negație.
Mișcarea
NUNU
ar trebui
să mă
definească
drept
notă de subsol
a unui manifest
plin
de apariții,
dar extrem
de nehotărât.
Oare…?
4.
Retrospectivă
Expoziție
de stări și întrebări
etichetate,
semnate,
analizat filosofic
pe simeze
puțin cam șubrede.
Ascult o voce
spartă
de știe-tot
oferind gratuit
verdicte
cu privire
la consistență,
calitate,
concept,
compoziție și
câte și mai câte.
Nicicând arta
de a fi
nu a fost
mai discutată.
5.Constanța POPESCU
Lacrimi rescrise
1.
Un semn
Cuvintele mă leagă cu mâinile la spate,
să nu mai șterg ploile, frunzele, iernile,
neașteptate daruri trimise gata împachetate,
pe chipul inocenței ascunse demult.
Vorbele mă spală de tristețe,
te chemă în josul cascadei
unde anotimpurile se sparg în sunetul ploii din noi…
Nebunia curge și oprește timpul,
îmi spală privirea de neputința
durutei cicatrici de pe chipul miresei din vis
și apa cerului mă curăță de păcate
într-un eden de poveste…
Tu mă atingi cu degete ude, din vara tandră
a așteptărilor din noi.
Nu spun nimic, doar crucea îmi luminează
intrarea în biserici mute
unde eu și tu așteptăm un semn.
2.
Zilele cu soare
Am învățat să construiesc poduri,
peste anotimpuri, peste dureri,
peste nopți și peste colecția de amintiri.
Toți suntem acționari la lucrarea celestă,
care ne obligă să trecem
cu mâna întinsă, să cuprindem bucuria
și o așternem sub pașii nesiguri,
bolnavi când se termină primăverile.
Am învățat să urc scări
prin timp…
tot mai aproape de perfect
am curățat zilele și nopțile tapetate
cu povestea din care ai lipsit…
Am întins mâna și mi-ai cuprins visul
din care se hrănește bucuria că exiști.
Tot mai aproape de cerul tău,
îmi fac așternut din zilele cu soare
care îmi vor lipsi o veșnicie…
3.
Și bucuriile se sparg în cioburi
Am învățat să ascult tăcerile
ochilor cu pleoapele plecate,
mâinilor împreunate, care așteaptă,
în carapacea fără anotimp…
e muzica interiorului în care inima,
celebrul dirijor se supune dorului.
Florile pictează diminețile în miresmele
copilăriei amprentate pe iris.
Facem pași de vals și plutirea e zbor,
înălțare, acolo unde doar gândul ajunge
și-ntinde mâna la stele,
Am învățat să aștept cu pașii cuminți,
aliniați în fața dorinței,
lipită de tine ca o ploaie de vară
timidă și tandră.
Eu mă strecor printre tristeți și am menirea
să pictez din ele poeme cu care construiesc
miracole, tulburătoare vise.
.Ai văzut câte cioburi au bucuriile când se sparg
și te rănesc că ai uitat cuvintele?
- Ștefania PAVEL
Poezia la 16 ani…
1.
Calea de mijloc
Dorm nopțile cu tine
Încolăcite în îmbrățișarea ta inegală
În care grija se distribuie neuniform.
Dorm adânc, ca și cum tu ești somniferul lor preferat
Și nu se pot trezi
Cât timp te simt în apropierea lor,
Cât timp respiri lângă ele.
Dorm pe viața ta,
Dar asta nu pare să le deranjeze,
E de parcă incomoditatea ei
E singurul lucru pe care îl cunosc,
În comparație cu tine,
Care știi că dacă ai înceta să exiști
Și, în schimb, ai începe să trăiești,
Ființa ta ar îngreuna prea mult aerul,
Făcându-l aproape imposibil de respirat
Pentru oricine altcineva
În afara de tine,
Iar asta ar trezi prematur nopțile,
Amenințându-le întunericul,
Așa că te mulțumești doar cu existența
Fără a te opune în niciun fel
Acestei căi de mijloc
Aflată între viață și moarte.
Te gândești că,
Până la urmă, încă nu e azi,
Deci la ce bună graba
De a te trezi
Și de a trăi?
Încă nu e azi,
Deci de ce să te gândești
La cum vei supraviețui
Și zilei de mâine?
Nu te grăbești să decizi când
Și prin ce parte
Să părăsești calea de mijloc
În care ai stat atât de mult,
Așa că le permiți nopților să mai doarmă,
Încă puțin,
Încolăcite în îmbrățișare ta inegală
De om care există
Doar pentru a fi purtat de vântul care îl duce,
Cu fiecare zi ce trece,
Din ce în ce mai aproape
De drumul pe care toți îl evită.
2.
Înlocuiri
Ai început
Prin a înlocui ceaiul cu cafea
Și ai observat că asta
Te ajută să îl uiți complet pe cel dintâi,
Cu tot cu aroma sa
De trecut ce se dorea a fi neant,
Dar, ca orice om
Care gustă pentru prima dată
Din libertate,
Nu ai știut unde
Și când să te oprești,
Așa că ai continuat
Să înlocuiești cămășile cu tricouri,
Patul comod care te apăra de oboseală
Pe timpul nopții
Cu pământul rece care te ține captiv,
În timpul unei nopți
Fără oră de închidere,
Într-o inconștiență mult prea lucidă;
Secundele de trai
Le-ai înlocuit cu ore întregi de moarte
În ceea ce credeai că va însemna sfârșitul
Acestui ciclu vicios
Și al multor lucruri
Până de curând ținute într-un recipient de sticlă
Aruncat undeva în debaraua minții tale.
Ai crezut că înlocuindu-te pe tine
Cu creația robotică a altcuiva
Totul se va rezolva,
Iar cafeaua îți va deveni din nou ceai,
Numai că,
În timp ce încercai să înlocuiești
Și continuitatea
Cu sfârșitul…
- Costel STANCU
Ochiul din palmă
1.
* * *
pe strada libertății
– unde locuiesc eu –
într-un bloc
la etajul IV
cineva ține
pe balcon
în colivie
un canar
eliberează-l
sau mută-te
pe altă stradă
îi strig
dimineața
înainte de a pleca
la serviciu
ce știi tu
nebunule
despre păsări?
mă întreabă el
află că i-am
dat drumul
de multe ori
dar tot aici
se întoarce
tu nu faci
seară de seară
la fel?
hai sictir
mă gîndesc
serios
la un schimb
de locuință
aștept propuneri.
2.
Altă prostioară
Iubita mea e serioasă.
Ea cîntă în corul oraşului.
Seara, după ce pleacă la repetiţii, eu, afonul,
mă duc la crîşma din cartier
-cleioasă ca o ureche muzicală nespălată-
şi scriu poezii de dragoste
pentru cine se nimereşte.
Îmi iubesc femeia, dar asta
nu mă împiedică să-i fiu (ne)credincios
ca un cîine. Şi, slavă cerului,
ocazii se ivesc destule chiar şi pentru un poet
(ne)talentat cum sînt eu. Dar ce nu poţi obţine
acolo, la crîşmă, în schimbul unui manuscris
făcut pe genunchi?
O votcă, o jartea, o clanţă sau măcar
o giugiuleală păsărească de ziua a opta…
Uite, aşa îmi petrec eu timpul pînă către
miezul nopţii, cînd mă întorc acasă cu puiul
de căţea al vinovăţiei scîncindu-mi
în buzunarul de la piept.
La ora aceea, iubita mea doarme dusă,
mă strecor tiptil în pat, mă lipesc
de şoldul ei îngheţat ca o banchiză.
Şi, ca întotdeauna înainte de culcare,
îmi fac cruce şi îi mulţumesc lui Dumnezeu
că nu mi-a dat voce.
Altfel, aş fi cîntat şi eu în corul oraşului.
3.
***
între mine şi Dumnezeu –
albul primejdios al hîrtiei,
martorul care a jurat strîmb
gîndul morţii –
mai neliniştitor
decît un pian transparent
scriu
ouăle se răcesc în păsări.
4.
***
O broască vie
în gura şarpelui mort
– dragostea mea.
Momeşte-o tu să iasă dacă poţi,
arunc-o înapoi în baltă
şi vei vedea cum,
de atîta fericire, ea îţi va scrie numele,
cu valuri albe, pe întinderea apei.
Femeie, întreaga noapte am căutat
o literă în părul tău
şi el mi s-a fărîmiţat între degete –
pămînt uscat.
Acum e linişte. Aprindem focuri la miazăzi,
jocul infidel al umbrelor te înspăimîntă.
Vrei să te ascunzi. Nu-ţi fie teamă.
Dumnezeu se va preface
că uită în urma lui
o fereastră deschisă.
- Ioan VIȘTEA
Hamlet și gardianul
1.
Sfârșitul serbării
familiei Stoiciu, tocmai aflată într-o prelungită vacanţă.
Alviţele ne-mpreunau aleile cu barba.
Deveneam ai vacanţei în curs prozeliţii.
Nebunul cu fluierul păzea cu sfinţenie iarba,
să n-o atingă, cu tălpi de ciută, moi, îndrăgostiţii.
În mansarde ploua. Trăgeam cu singurătatea în ciori.
Tot anul ne împinsese de la spate nevoia.
Pe cărţile poştale aplicam de un leu lipitori,
şi ne tratam cu verdele pădurii paranoia.
Familia Strauss amorsa în boschete fanfarele.
Pe terase, democraţia se îneca în alcool.
Oxida pe alămuri cerul gurii şi soarele,
furat de chelnerii în frac, cu protocal.
Se vindecau încet reumatismele, occipitalul şi pleura,
când urşii intrară-n oraş jucând giamparalele.
Dimineaţa, au confiscat ţiganilor murele, zmeura
şi ne-au suit în primul tren de seară geamantanele.
2.
Portretul artistului la bătrânețe
Poeţilor generaţiei mele
Este al timpului ce dezvăluie
cursul zilelor, nopţilor, ajuns la vărsare,
unde tu stai pe o scară de apă
aşteptînd să vină ultima glaciaţiune…
Se schimbă coaja şi lemnul, înţelesul ori felul privirii
şi tot ce-n afară e primenire, cerc după cerc
adăugat patimei aceleiaşi creşteri,
nu-s decît vene îngroşate la tine pe tîmple şi braţe.
Începi să înnumeri pe degete, spui vorbe neînţelese
şi apoi zici „pardon!”. Propoziţiile tale
seamănă unele cu altele şi încep cu cuvîntul „cîndva”,
cu toate că vei tăgădui că ai avut vreodată douăzeci de ani,
că vreodată ai pus semne distincte-n ferestre
pentru adierea de seară
şi energiile tale mişcau Carul Mare
prin grohotişurile Lunii.
Nu vei recunoaşte decît muzica stelelor.
Încet-încet, te vei dezice de toate
declaraţiile, comploturile, asasinatele, loviturile, păcile,
de Calul Troian, khmerii roşii, mujahedinii şi excesele stîngii,
de cei cîţiva papi şi mai mulţi preşedinţi
pe care cu onoruri i-ai petrecut la groapă.
Ca Pilat vei avea de curate mîinile tremurătoare
în stare doar să mîngîie aceste creştete acoperite cu puf
ce nu-i sigur că sînt urmaşii urmaşilor tăi,
deoarece ei ştiu ce vor şi încotro se îndreaptă
de la prima udătură a faşei,
în timp ce ţie douăzeci de secole nu ţi-au adus
măcar o singură certitudine…
Şi unul din ei privind cum recompui
pe tastatura ultimei generaţii de calculatoare
semnele runice, cuneiformele, sanscrita,
cum stai de vorbă cu vîntul în limba sicomorilor,
va spune: „Priviţi numai ce caraghios e bătrînul!”.
„Daţi-i pace, va zice un altul, nu vedeţi că e cu capul în nori?!”,
pînă ce norul va porni să se scuture,
fapt care lor nu le va spune nimic mai mult ca o aversă teleprogramată,
însă asta-ţi va aminti de o ploaie torenţială pe lacul Garda
pe vremea cînd vă învecinaţi cu Republica de la Salo
şi-un mic şoarece rodea în vitrină caşcavalul de ipsos.
Întocmai ca atunci vei apuca vîslele leneşei bărci,
vei vîsli, vei vîsli cu aceeaşi fervoare
cu care altădată dirijai un cor de inimi sub calota de gheaţă
şi numai după ce barca va atinge malul opus,
totul în urma ta va intra în normalitate…
Încă de-ai putea să auzi cum un munte de sare
cicatrizează pe urma-ţi locul unui nor scuturat!
3.
Aprilie mă-njunghie de moarte
Aprilie e-n lume luna de popas
a ierbii care-ncearcă să prindă rădăcină.
Rămîn alarmele din inimi fără glas;
vechi răni se-nchid sub pansamente cu lumină.
Aprilie e luna ce pune rămăşag
că înfloresc ninsori şi-n ramuri, muzicală, guşa,
aprinde ceruri după ceruri cînd strigă „Guten Tag!”,
nopţile strînse-n îngustimea orelor cu uşa.
Aprilie e luna de somaţii şi proteste.
Agită clorofila pancarte verzi şi nebăgată-n seamă,
lasă-n cutiile poştale scrisorile agreste,
cu semnătura păpădiei cît o scamă.
Acum, se dăruiesc mulţimii saltimbancii.
Din leagănul placentei rostesc copiii întrebări letale.
Nori grei se îmbulzesc în streşini să calce cu bocancii,
zăpada mieilor de sacrificiu şi petale.
Aprilie mereu mă-njunghie de moarte.
Prind aripi şi volute îngerii dilii.
Tăişul frunzei carnea de suflet îmi desparte,
ca bisectoarea între ce-a fost şi ce va fi.
4.
Și cum, deodată, noiembrie vine
La Mahala, încet, încet,
înșelătoarea toamnă ne vine de hac…
Sori dulci se preling din borcanele cu dulceață;
un rîu de rubine clipocește anemic sub teasc.
Picior peste picior, în șezlong, în hamac,
vezi cum sîmbăta asta țața Manda împarte pomană,
– o să țopăie beată de fericire pe șine! -,
cum grădina vrea să iasă în șosea, lovită de mană,
și cum, deodată, noiembrie vine…
Nori grei, sinucigași, stau gata,
să-și taie-n streașina coclită beregata.
Vecina vinde țuică din prune la poartă.
După ce dă cu var sticlos în cerdac,
jumătate de Lună cade prin bozii ca moartă.
Țărani întorși de la bufet,
înumără de frunză rară ori de fîn cîștigul.
Sîrmele de curent, cosașii, graurii tac.
Trenul oprit în haltă,
debarcă din munți navetiștii și frigul.
9.Iuliana CAZAN
Întrebări din nopțile târzii
1.
Pe gene îmi scriu zorii regretele zilei de ieri.
Pe încheieturi am prezența zilei de azi.
În inimă, dorul constant de tine care mă face să trăiesc.
Pe limbă, poftă de dulce, chiar în zi de post.
În minte, păcatele unei femei îndrăgostite.
Pe buze am numele tău (tot un fel de păcat).
În piept, pofta renăscută de viață.
Pe tălpi am neliniște.
Pe degete, dichis.
Pe unghii, roșu carmin.
Pe coapse, dresuri.
În palme, sufletul pe care ți-l dau la developat în fiecare zi cu soț.
În zilele fără soț, facem dragoste.
2.
Port un dor nebun în piept a tot ce n-am trăit încă,
a tot ce n-am simțit încă,
a tot ce n-am văzut,
a tot ce n-am putut încă să scriu.
Port pe piele o nerăbdare vulgară,
care tânjește să fie arsă de soare,
care vibrează-n vârful degetelor,
care m-ar plimba zilnic de nebună pe Calea Victoriei
dimineața devreme,
la ora apusului sau noaptea târziu.
Port în mine dorințe excesive,
poeme neterminate,
săruturi neîmplinite
și toate armurile purtate de suflet.
Port între picioare dragostea ta,
poezia și erosul.
3.
Toate poeziile nescrise.
Toate răsăriturile care s-au topit în dimineți târzii.
Toate săruturile tânjite și neîmplinite.
Toate sentimentele reprimate.
Toate emoțiile simțite & trăite la superlativ.
Toate plimbările pe Calea Victoriei.
Toată iubirea din mine pentru tine.
Toate visele cu tine.
Toată lumina din suflet.
Toată nerăbdarea din piept.
Toată dragostea (mea) de București.
Toate întrebările din nopțile târzii.
Toate poemele despre tine.
Toate – brodate pe sufletul meu, pe tot ce e mai femeie în mine.
4.
Îmi doresc să-mi pierd mințile
Să mă neglijez
Să mă uit
Poate așa voi fi o cauză bună de iubit
Poate doar așa te voi atinge cumva
Cu singurele fărâme de viață din mine.
Nu mă privi așa.
Nu-mi vorbi despre educația atingerii.
Singurele mele superputeri sunt mâinile mele translucide
Și tu știi.
Doar acum poți vedea prin mine
Doar acum când sunt bolnavă de iubire.
Doar acum când
Respir, Sărut, Iubesc, Gândesc, Iert, Privesc și Văd
Cu mâinile.
- Teodor Constantin BÂRSAN
Poetry
1.
puta vida, puta muerte
in the subway
someone, somewhere is waiting to get home
to see a beautiful smile
to get off the bad trip of reality
and delve into the bitter sweetness of herbs
hermosa vida, maldita muerte
eyes deep down
looking somewhere
far
never
now
never
here
white knuckles holding on tight
to lost dreams
or unrequited love
coke bugs crawling undernearth
the silky skin
of a young woman
eyes bulging
with despair
or deep inside the skull
with resignation
in the train
that takes us to and fro
we all seem
at times
like dumb cattle
unfortunately
or not
the train never stops between stations
at the destination there is one
who awaits for us all
with open arms
death
Beyond all cliches
God wants a word with us
but it seems
we re always on some neverending fucking strike
always mumbling to ourselves
puta vida, puta muerte
2.
of mice and me
I remember
I remember
my mom used to put these
traps
for pesky little mice
in the oven
cardboard pieces with strong glue
now and then
a mouse would get trapped
I would take him outside
and,,
and just before I’d hit smash his back
watching blood
gush out
Id have an existential talk with it
“Say whats your raison de vivre” Id ask
with a sanctimonious tone
Id watch it squirm
its little legs caught in glue
seared flesh
and burned fur
the inquisition would go on
and on
until I had either some insight or
tears pouring down my cheeks
right then, right there
death would come.
I think now,
I do the same thing with myself
at night
its only death doesn’t come
its just sleep
and it goes on and on
and on
Facebook
WhatsApp
TikTok
