DUMINICA DE POEZIE – Ștefania PAVEL – Poezia la 16 ani…

1.

 

Instrucțiuni

 

 

Apucă-mă de mijloc de viață

Și ține-mă strâns,

Ca și cum aș fi un copil

Care încearcă să fugă în stradă

Și să fie independent,

Chiar dacă abia a învățat cum să meargă,

Dar în același timp

Ține-mă blând,

Ca și cum aș fi o figurină de sticlă

Ce se va face bucăți

Dacă o atingi prea tare cu gândurile tale.

Ai grijă cum te uiți la pielea mea

Care încă își poartă codul de bare,

Fiindcă o singură privire greșită

Îi poate schimba prețul,

Și mai ales, ai grijă

Cum îi vorbești minții mele plină de răni

De la toate zilele în care

Am eșuat să îi fiu gravitație

Și să o păstrez pe pământ,

Printre noi.

Ai grijă de ființa mea

Iar dacă nu o vei putea face,

Atunci întinde-mă sub cuvinte,

Îngăduie-mi să îmi închid,

În tihnă, ochii,

Pentru a nu permite nimănui să vadă înauntrul meu,

Și lasă-mă să fiu experimentul universului.

Apucă-mă de mijloc de viață

Și apucă ultima mea strălucire,

Iar la final folosește-o

Pentru a-mi permite să îți luminez

Ultima noapte.

                                 Un desen de Ștefania Pavel

 

2.

Scena

Înapoiază-mi asfaltul rece

Pe care ne-am întâlnit pentru prima dată

Și care ne-a devenit, poate prea curând,

Scena pe care noi eram singurii actori,

Dar în același timp și singurele elemente de decor.

Sunt sigură că îți amintești de ea,

E scena aceea pe care am pășit

Purtând măștile pline de praf de stele

Și de crăpături,

Măștile pe care culoarea începuse să le părăsească

Lăsând loc pentru a fi pictate

Noi povești, cum este a noastră…

 

Înapoiază-mi actul

În care ți-am spus,

De nenumărate ori,

Că vreau să zbor

Din lumea asta prea luminoasă

Pentru privirea mea nocturnă.

E adevărat, ți-am zis-o folosind

Numai cuvinte mute,

Dar sunt sigură că le-ai auzit

Ca și când ar fi fost strigate,

Altfel de ce mi-ai fi răspuns

În șoaptă,

Promițând că vei zbura cu mine

Și că vom atinge infinitul

Ca mai apoi să atingem

Liniștea absolută?

 

Sau ai făcut-o doar fiindcă asta îți impunea scenariul?

Nu cumva mimai, și tu,

Povestea vieții tale,

Așa cum îmi imaginam la început

Când credeam că toți actorii

Își joacă adevăratele sentimente

Prefăcându-se că doar fac parte din rol?

Nu știu

Tot ce mai înțeleg e că

 

În momentul ăsta

 

Mă aflu într-un loc cald

Înconjurată de măști noi,

Fără praf, crăpături și loc pentru povești,

 

Și nu îmi place,

Așa că te mai

Înainte să-mi iau, așa cum ți-am mai spus,

Zborul:

Înapoiază-mi asfaltul rece

Pe care am stat

Atunci când am început să exist

Pentru prima dată,

Pe care am stat

Atunci când am încetat să exist…

Tot pentru prima dată.