1.
Dor în lumina nopţii
Pe cer, pe stele şi pe vise
Adie-uşor un „hai la mine!”
Şi-atunci mai toate sunt cuprinse
De-un şal de doruri cum puţine
Mai ţin de cald acum…
Cerul aşteaptă luna-n nuc
Să-i prindă roşu-n piept, lângă inimă,
Să n-o deoache vreun haiduc
Şi să îi fure din lumină,
Că-i toată doar a lui…
Stelele-s multe şi-au un tată
Ce le-nvelesc de noapte bună
Cu o lumină de Luceafăr,
De care-i mândră mama lună
Când zilei îi e somn…
Şi-aduce noaptea-n gene vise
Pe care adie-un „hai la mine!”,
Cusut adânc pe-un şal de doruri
Ce inimii de cald îi ţine
Când alte inimi plâng…
2.
Solfegiu…
Se plimbă vântul palid şi oftează
Că plouă cerul stins peste hotar,
Iar stâncile sărace lăcrimează
Că n-au Carpații să dea țării dar.
Mă strigă Dunărea din piept că-i fuge apa,
Şi peştii-i dorm striviți de piruete…
Pianului din câmp îi tace clapa
La Do minorul sobru de egrete.
În Marea Neagră cântecu-i mai dulce
Că Sol majorul scoicii curge-lavă
Pe la urechea valului, să-l culce
Când apa îi e Soarelui enclavă.
Se plimbă stânca goală ca un prunc,
Dar chipul îi e vechi şi plin de țară,
Când vântul mă tot roagă să-l arunc
Pe Do minor într-o cafea amară…
3.
Oraşul e mai gol
fără acei paşi grei şi zgomotoşi…
Acei bocanci plini de noroi
care merg în fiecare dimineaţă într-o singură direcţie…
El încă e copil, are tălpile curate,
Dar mama, tata…
bocancii lor s-au cam îngreunat…
Au avut şi ei bucurii, dar demult…
Acum au rămas doar poveşti de spus
la flacăra candelei…
El e copilul…
Inima lui nu e ca perechea de bocanci
care îşi curăţă noroiul
când trece printr-o băltoacă cu apă de ploaie,
Nu ştie încă să schimbe vitezele
atunci când gândul accelerează prea puternic…
Facebook
WhatsApp
TikTok
