Pianoforte
hai, gărgărița mea, vino mai aproape,
vino în lumină să te văd…
o chema Calistrat pe domnișoara Tamara,
șoptind, în timp ce ședea în fotoliul pentru muzică și lectură,
cu ochelarii de produs somn pe nas, fiindcă
avusese o zi foarte grea la serviciu și voia
să doarmă mai mult și mai sănătos.
Tamara tocmai începuse să compună muzică pentru pian,
doar bagatele sau improvizații
și se apleca cu evlavie peste coastele străvechi
ale acestei magnifice corăbii eșuate cu secole înaintea
timpului lor, ori poate ale unei carcase impresionante de cetaceu,
relicvă valoroasă, pentru care numai câteva
familii nobiliare mai dețineau dreptul de a o păstra
și de a cânta la ea.
fusese demonstrat științific ceea ce filozofia idealistă numai intuia-
exista un primum movens, o cauză primă a unor fenomene,
și primordiul pentru instrumentele muzicale
era timpanul omenesc, care era din vechime imitat de
instrumente precum tamburina, timpanul, toba;
timpanul omenesc e ca o idee sau formă platonică,
după ea se obțin, ca după o matriță, restul bucuriilor urechii.
timpanul ritmează, timpanul dă viață, timpanul e cheia
înțelegerii muzicii.
de aceea urechea criticului muzical, urechea versată a spectatorilor
din fotoliile sălii de muzică, bineînțeles și urechea dirijorului,
toate înțelese ca ureche plus substratul ei în ariile cerebrale,
conexiunea acestora cu alte arii corticale,
de fapt întregul sistem socio-muzical,
sunt pur și simplu instrumentul sau orchestra la superlativ,
numai fiindcă oamenii aceia există, numai fiindcă sunt vii
printre oamenii care alcătuiesc un anumit segment social.
orice artă trăiește doar prin legătura dintre autor și spectator,
inclusiv muzica, arhitectura și altele,
orice obiect artistic devine artă
numai prin participarea publicului.
rămâne de dovedit ceea ce filozofii idealiști
cu viziune integrativ-constructivistă, au punctat de mult:
sunt sau nu primordiu corzile vocale ale unui individ cu voce bună
și frumoasă – este oare ideea de voce bazată pe un substrat cheie,
a cărui simplă prezență îl transformă în prototip? este ea
în mod fizic, real, influențată prin asemenea mecanism metafizic?
răspunsul pare a fi pozitiv, dacă prima concluzie despre urechi
e adevărată. într-o lume în care sistemele nervoase din lumea vie
sunt magnific intercorelate, pare că răspunsul e da, fiindcă există
informația din codul genetic și se transcrie în hardware,
adică în creierul oamenilor. în imensa rețea planetară e important
și rolul celor care nu joacă niciun rol,
un fel de spirite tată sau mamă, un fel regi sau regine
cu drept constituțional, prin tot ceea ce reprezintă ființarea lor,
un fel de chintesențe, de talente sau abilități care nu au fost ghidate
spre locul lor potrivit. sau câte un violon d’Ingres.
Tamara e foarte tristă, stă aplecată, singură,
cocoșată peste clapele albe-negre,
în timp ce Calistrat adoarme ca un nou-născut, cu ochelarii
cu efect narcotic natural, bazat pe înțelepciunea yoga, pe nas.
trupul ei subțire se luptă cu mestecenii prin care trece vântul,
se luptă cu o pădure întreagă, care a ieșit din rădăcini
și merge dar și cade, trunchi după trunchi;
cu portativul muzical drept hartă, doar vântul cântă la o vioară,
fiindcă și vântul s-a rătăcit,
așa cum a scris un mare poet din secolul 23.
Poem sf
„maximilian și marilena se vor căsători,
el o va aștepta cu un buchet de roze albe și două verighete
în fața templului lui dumnezeu, unde turla clopotniței
se întoarce după soare de trei ori pe zi și bate clopotul
pentru botezuri, nunți și înmormântări
ei sunt doi oameni supernali, departe de lumea infernală
cu aeromobile care gonesc pe autostrăzile cu 3 niveluri
unde chiar și bisericile nu mai stau pe loc,
chiar și muzica clasică nu mai cântă andante grazioso,
și gospodinele nu mai robotesc aproape deloc,
preferând exercițiile de fitness magistral planificate în funcție
de plusurile și minusurile organismului”
astfel scriau rudele și prietenii celor doi,
într-unul din ziarele electronice private ale momentului
corespondența dintre maximilian și marilena a fost obiectul
unui studiu psihologic complex, din categoria arheopsihologiei,
fiindcă povestea lor de iubire s-a derulat în secolul 23,
cu trei secole înainte de timpurile noastre,
în era hipernetului, care putea transmite instantaneu
surogate de parfum, atingere, sunet, gust și imagine
prin urmare au fost studiate urmele de dermatoglife
găsite pe hârtia scrisorilor celor doi, pentru a înțelege
dacă, din punct de vedere genetic, cei doi erau compatibili,
ulterior s-au studiat diferite însușiri afective sau cognitive
ale celor doi, prin analiza semantică și descriptiv-evolutivă
a celor 123 de scrisori de dragoste ale celor doi,
un fel de relicve sfinte în viața lor, deoarece ei plătiseră mult
pentru a fi în posesia unor coli de hârtie și învățaseră
să scrie în trei alfabete dispărute și 10 limbi diferite
marilena purta pe stradă încălțăminte digitigradă încă la modă,
călca precum o gazelă și avea o bustieră strânsă,
cu efect de înălțare a sânilor,
iar rochia ei cu trenă lungă la nuntă părea să îi prelungească
prezența delicată și tandră la brațul lui maximilian,
fiindcă femeia este o creatură fragilă,
care are nevoie de un braț care s-o îndrume și s-o protejeze
invariabil, scrisorile ei către el încep cu
„bună ziua și ziua bună, dragul meu” și se sfârșesc prin
„cu același drag de tine, semnez”, în timp ce scrisorile lui
afișează o gamă variată de expresii introductive sau finale,
ceea ce trădează idealul lor de soție neclintită,
ca o casă de modă veche și ecologică, unde natura e stăpână,
mai puțin noile beneficii ale tehnologiei de vârf,
în timp ce bărbatul se poate aventura
pe cărări mai puțin umblate
nu e scopul nostru de a expune concluziile acelui studiu
arheopsihologic, vă lăsăm pe dvs. să ghiciți dacă luna nouă
era sau nu ca un tremolo de vioară magic
în lumea supernală a celor doi,
unde cuvântul iubire nu prea era rostit, dar totuși era…
Facebook
WhatsApp
TikTok
