DUMINICA DE POEZIE – Cristina Monica MOLDOVEANU

1.

Timiditate

El se apropie în vârful ghearelor, cu penele strânse la subsuoară,
încet atinge pâinea de pe masă și se așază pe un scaun tapițat.
Apoi, cum noaptea mușcă din fereastră, el își îndoaie capul într-o parte
și, cu mare grijă, ca pe o comoară, scoate doi ochi căprui din buzunar.

O privește prin ei și își suflecă mâneca să-și șteargă o lacrimă
și apoi pune ochii la loc în buzunar, bine curățați.
Scoate cu grijă de sub gulerul scrobit o inimă chinuită care încă bate
și trebuie să o ții strâns să nu sară mai departe, ca o broscuță.

Ea atinge inima cu degetele și zâmbește ca în fața unei jucării,
apoi o lasă lângă pâinea de pe masă. Încet de tot, firimitură cu firimitură,
sfărâmă pâinea și îi dă și lui să guste. El refuză și începe să cânte
cu ochii închiși, fără niciun sunet. Ea știe că el cântă, chiar dacă e tăcere.

El e undeva departe, ca o stea care cade și tace, prea departe să îl auzi.
Masa e veche și de aceea are un sertar mare, cu poezii despre el și ea.
Fir-ar să fie de viață, chiar că sunt geloasă, chiar dacă eu le-am scris.
El ia și inima cu el când pleacă, ca să mai poată veni și altădată.

 

2.

Femeia și marea 

femeia singură, cu nisipul uscat
între oasele șoldurilor
ca niște promontorii părăsite,
stă pe plaja goală, flămândă și tristă,
și numai foamea e singurul ei narcotic,
amăgindu-i amărăciunea,
poate și valul care se întoarce peste genunchii ei

azi dimineață visa că pleacă cocorii,
cocori care nu stau la mare, ci în satele de la șes,
printre ei era și iubitul ei
care credea că o cunoaște, care credea că știe
ce gândește ea, pasărea cu aripile tăiate

ea era convinsă că el nu o cunoaște,
păsările nu se cunosc între ele,
păsările fac cuiburi împreună fiindcă
există o pasăre regină peste toate

albinele fac stupi împreună fiindcă există
undeva, o regină peste toate reginele stupilor,
la fel toate vietățile au regii și reginele lor
adunate toate în arca lui Noe

el nu putea să o cunoască pe ea,
partea lui femeiască din Biblie,
fiindcă Adam și Eva trăiseră înainte de potop,
dar în arca lui Noe erau mai mulți oameni
el nu avea de unde să știe
că Eva aceasta are mai multe femei tatuate pe piele,
mai multe femei închise între oasele șoldurilor ei,
mai multe femei care lasă umbre
peste brazdele din gândul ei, mereu săpate din nou

femeia nu are o singură regină sau un rege
și poate de aceea bărbatul se rătăcește uneori,
crezând că o cunoaște