1.
e noapte trimite un copil să-ţi aducă luna
şi el se va bucura mă îndeamnă dominic cu sfială
eu privesc masa întinsă între
martorii muţi ai spiritului yin şi yang
o balanţă îmi substituie umerii privesc spre cer cu frică
parcă acolo s-ar roti continuu un trapezist
o iluzie e totul
o mişcare subtilă în favoarea memoriei
aştept triste degetele mele în neputinţa lor
de a se ascunde unele de altele
sînt singur şi îmi constrîng creierul să accepte asta
un spaţiu obtuz pînza albă pe care trec
din cînd în cînd cu chibritul aprins în mînă
şi nu mă mai recunosc
2.
…şi visul de n-ar fi o profanare umilă a realităţii
totul nemişcat
doar tu gîndeşti cu frică la forma schimbătoare a oului
grea despărţirea de lucrurile oarbe un ritual al pocăinţei
şi tu eşti sînge tu eşti îndoială tu eşti nimic
pierderea fiinţei într-o altă materie dureroasă strînsă haotic
în jurul buricului o încordare divină între coarnele melcului
în afara acestui poem e doar umilinţa trupului şi nebunia
– o încăpere în care intri şi cineva te prinde brusc de mîini
te duce în faţa oglinzii nu judeca lucrurile după ceea ce nu
pot face ele sînt oarbe aşteaptă să le supui
e frig lacrimile lasă urme prelungi de ceară
cumpăna fîntînii dezgroapă luna din ape
va veni dumnezeu şi va cere şapte zile
pentru desfacerea lumii spui tu
doar credinţa poate ţine oameni şi măşti laolaltă spun eu
cuvîntul are în el înţelepciunea greşelii
3.
e linişte ca pe lună lîngă tine femeia
amîndoi scoateţi imagini din golul paharului
urechea la care îi şopteşti
creşte creşte
se face aşa de largă că intri în ea şi te rătăceşti
ce nefiresc te simţi acolo
îţi pipăi faţa încerci să o desenezi
niciodată ceva care să-ţi semene strigi
te trezeşti dintr-odată străin
scrii
trece timpul
umbra ta fuge înainte şi înapoi
ca acul unui cîntar
contempli haosul aştepţi o profeţie
a păsării fără oase
dintr-odată ferestrele măresc realitatea
o apropie de înţelesul copilului
care pune pe apă scrisori
4.
în spatele fiecărui obiect ar putea fi o ieşire
necăutată dar esenţială gîndeşti tu
speriat că în locul de unde ai muşcat
au crescut brusc nişte dinţi o durere lascivă
divinul şi ipocrizia – furnicile îngrozite sub lupă
dormi cu capul pe o pernă
în care ţi-ai pus toate organele
pînă dimineaţa tot scoţi din ea cîte o părticică
mereu alta decît cea care îţi
trebuie să începi construcţia
pînă la urmă vine pasărea se aşază
peste propriu-i ochi
îl cloceşte cu un
exagerat simţ al maternităţii
orice va ieşi de acolo o să zboare spui tu
sătul de logica imediată
mica ta nebunie e să arunci cu creionul în zid
zgomotul acela te intrigă
ai vrea să fugi dintr-odată te afli în spatele
fiecărui obiect – jucăria cu o mie de feţe identice
care vai nu poate dansa!
5.
găsesc o cruce în ovalul fără ieşire al mîinii
simt mişcîndu-mi-se osul un fel de a fi al liniei
împrejur pasărea vede întunericul şi se teme de el
a fost adus un manechin în locul celui ce trebuia să moară
(cînd moare manechinul cade vreo stea?)
umblu pe străzi
tîrăsc după mine taraful ca pe un bandaj desfăcut
hainele au început să îmi semene cu nişte hărţi
pe care desenez odiseele cărnii ale singurătăţii
uneori mă gîndesc la moarte:
ea îmi pare un spectacol la sfîrşitul căruia
îmi ard masca şi continui să joc
ascuns în fumul ei
Facebook
WhatsApp
TikTok
