1.
să fie viaţa şirul de păsări pe care îl uiţi?
chemarea lor tristă spre nicăieri?
vine noaptea
şi te găseşte înspăimîntat fără a înţelege
umilinţa cărnii păşeşti pe plaja subţire
în fiecare urmă a ta se îngroapă o floare
– iertarea îţi spui şi continui să crezi
că vei trece neobservat –
visezi fuga eului printr-un cîmp de scaieţi
încăpăţînarea de a fi tu însuţi priveşti împrejur
o sută de melci pe braţul femeii adormite în ploaie
care dintre ei îi va fi podoabă? (tandreţea
cu care îi va îndepărta pe ceilalţi
o va face şi mai frumoasă) gîndeşti tu şi ascunzi taina
în părul ei magnific înălţat ca un rug
unde să-ţi arzi mîinile şi să rîzi fericit apoi să pleci
mai departe convins că pînă la urmă tot
vei descoperi magia naşterii şi a morţii
oarba încredere e linişte
aştepţi cu neputinţa orbului de a-şi plînge înfăţişarea
2.
intră lupul tiptil în oraş o sută de bărbaţi aprind focul
apoi îşi fac cruce – ajută-ne doamne! – vestea
s-a întins de la unul la altul a trecut cîtva timp
nimeni nu l-a mai văzut dar toți aud urlete o
femeie povesteşte întruna că a văzut cerul la asfinţit
semănînd cu o gură de lup vînătă pe dinăuntru
doamne urît mai e
trebuie împuşcat trebuie prins şi împuşcat
au zis unii şi au plecat să îl caute
cu puşti încărcate securi s-au întors seara goi şi tăcuţi
au închis uşile aşteptînd tîrziu un urlet a spart ferestrele
au alergat toţi şi l-au găsit lungit pe pămînt
lîngă el urechea nopţii încă mai sîngera
atunci o sută de bărbaţi s-au repezit să stingă focul
femeile plîngeau doamne ce nebunie să urăşti
atîta un biet lup venit în oraş să moară
3.
aştept ignorînd tot ce ar putea să mă cuprindă
cît o să mai aibă nevoie poemul de falsa mea umilinţă?
privesc cerul crucea e forma perfectă a raţiunii
ei nu i se poate lua nici adăuga nimic
respir lent pîndesc moartea ireproşabilă
o închipuire ia locul altei închipuiri
se mută pasărea de pe o mînă pe cealaltă
la urma urmei poezia e ca şi cum aş cuceri o cetate
şi tot eu aş fi acela care ar părăsi-o primul
s-a mişcat ceva în oglindă
cui să-i imput
teama de a nu fi singur?
scriu caut zadarnic
un reper în albul hîrtiei
4.
degeaba încerci să fugi de emoţie precis ţi-ai pierde cămaşa
pe cîmp e alb de cruci parcă a nins dar
nimeni nu mai ştie cînd cu flori în mîini alergi
prin tot oraşul ochii mici fosforescenţi
ai cîinilor se deschid în urma ta s-au adunat mulţi
lîngă zid taraful hîrîie ca un plămîn bolnav
natură moartă şi totuşi fericită această întoarcere a ta
în locul unde nu poţi trăi decît dînd vina pe dumnezeu
pentru tine imaginaţia
e peretele pe care desenezi întruna
şi formele trec una într-alta pînă dispar
pui un lemn pe foc şi aştepţi firişoare de vînt
unghii mari dezbracă pielea şarpelui în aşternut
se face frig tîrziu vine ea şi
plîngeţi amîndoi peste vioara spartă a nunţii
5.
e doar o senzaţie ciudată
parcă mi-aş fi făcut o zgîrietură cu unghia pe creier
o metafizică a uitării ar spune filozoful dominic
mă zbat ca un microb sinucigaş în paharul cu apă
tu te apropii femeie – superbă confuzie
între a fi şi a nu fi –
în preajma ta
creierul meu devine un muşuroi părăsit
viaţă sau moarte?
de cîte ori voi mai plăti preţul îndoielii?
Facebook
WhatsApp
TikTok
