- cu sfială alungi focul dintre palmele femeii venite lîngă tine
să te vegheze ori să te ucidă cum poţi ştii?
mişcările ei nu prevestesc nimic lupta s-a sfîrşit
învingătorii adună măştile şi le ard
– se spune că ele au fost create anume
pentru a-i linişti pe cei vinovaţi –
e noapte visezi să treci o apă cu somnul algelor pe ochi
începi să dansezi disperat ca şi cînd ai vrea să atragi
obiectele înlăuntrul tău iar ele nu s-ar supune
pe grindă bufniţa… a orbit aşteptîndu-te… îţi aminteşti
tu ai venit mi-ai lipit un bănuţ rece pe frunte
plata pentru a fi iertat are gustul sîngelui mi-ai spus
eu am plîns pe cearceaful alb furnicile se roteau a spaimă
am vrut să fug
se mai văd şi acum umerii ieşiţi din fotografie
- îţi imaginezi uitarea coborînd într-o groapă cu maci
intri în cameră obosit şi neutru faţa ta
are miros de lumînări arse nu te mai interesează nimic
nici măcar indiferenţa cu care urmele tale de altădată
se răcesc pe ziduri printre icoane o stranie împotrivire:
jos sub fereastră fiul durerii e plătit cu arginţi
– o să vină bijutierul cu mîinile lui false şi
va lua înapoi totul încerc eu să te neliniştesc
tu aştepţi – într-o magnifică nepăsare
calciul lunii se topeşte sub ape –
o profeţie în urma căreia plîngi
scrisul poate începe chiar în colţul acestei pagini
îţi şoptesc eu cu sfială priveşti în zare
pasărea a înghiţit plumbul şi zborul ei atîrnă
greu peste case ca ugerul vacii atinge pămîntul
o amintire magia visul amar al copilului nenăscut
pe care îl aşteaptă o scrisoare pe prag tîrziu adormi
înnodînd în colţul cearceafului voluptatea femeii
o lebădă în mijlocul patului şi uscăciunea
pe căni pe zaruri pe mîini frica de a nu fi prins
încercînd să te supui acestora totul nesigur
doar timpul trece lăsînd o zgîrietură fină pe lac.
3.s-a aprins focul tu ştiai că mîinile noastre
se vor întîlni deasupra lui într-o închinare?
în curtea veche cineva răscumpără cu aur o cină săracă
timpul trece atît de rar că simt cum
creşte iarba şi îmi acoperă vederea
aud o cheie răsucindu-se în vîrtejul uşii
o orchestră în casa pustie sau vîntul ce
mişcă perdelele lăsînd să se vadă
oasele lungi ale ceasului încrucişate-n perete?
e ora cînd o mie de înţelepţi
gîndesc la ciobul smintit al lunii
cînd gol pe gol se înghit şi rămîne piatră
deasupra tuturor acest păianjen
ochind şi lovind cu uimitoare precizie ţeasta
părul meu linie mută şi oarbă bîjbîie în căutarea celuilalt
văzut de aici focul seamănă a om
cu capul tăiat ce încearcă să se ridice la cer
umbra fiului e dusă pe ape şi totul
îmi pare o ciudată trecere-n somn
fără cruce fără mîini fără domn
4.îţi aranjezi tacticos hainele lîngă pat în stînga o
lumînare fumul ei se tîrăşte pe podea ca
o dansatoare împuşcată-n picior
oare ai putea fi fericit te întrebi
şi te întinzi alături corpul gol al femeii
la fel de absurd la fel de vinovat
e frumoasă îţi spui şi rîzi şi rîzi
ea se apropie sunteţi singuri pe cearceaful
alb şi curat ca un cimitir
totul îţi pare ciudat ceva ce nu-i
al ochiului vă apropie vă îndepărtează
parcă ai fi o uşă smulsă din ţîţîni şi aruncată în spaţiu
fără legi fără dorinţe şi tu care nici nu-ţi
închipuiai că vei sfîrşi săptămîna atît de
fericit atît de fericit atît de fe
cineva bate la fereastră.
5.mai ţii minte cum ne iubeam pe rîul cu focuri joase?
ieşise luna mîinile noastre
se odihneau undeva între cer şi pămînt
erai tristă şi răsuflarea ta îngreuna barca
pluteam între cele două maluri
doamne ce frumos era
părul tău tîrîndu-se pe fundul apei ca o ancoră
îl muşcau peştii şi rămîneau încremeniţi!
Facebook
WhatsApp
TikTok
