1.
între cruce şi cel ce o poartă nu mai e loc pentru altceva
ce să aleg cînd luna şi soarele
se nasc una din alta ca apoi să se caute?
poate dorinţa ta de a trece neobservat prin lume cu
părul frînt peste măslinul care ne va prăda mîinile dimineaţa
e-atîta linişte că fiinţa tresare amintindu-şi de nefiinţă
doar eu plîng peste crucea desfăcută în iarbă
şi nu-mi amintesc nici cuie nici mîini
te-am aşteptat pînă cînd timpul şi-a devenit sieşi inegalabil pe
urmă luminile s-au făcut umbre întinzîndu-se pe fereastră o
jale mare a cuprins clopotele îngropate sub casă
fără să ştie ochiul e hrana păsării faţa vîrtej în care
până a stat nemişcată o clipă dacă vine
ploaia şi spală drumul golgotei mă ierţi?
o mînă se apropie de tine pe nesimţite şi tresari
tu ai iubit lucrurile palpabile altele te-ar fi speriat
acum ce fericire să arunci un pumn de cuie între
umerii crucii şi totul să-ţi pară schimbat
cînd eu plîng tu plîngi el plînge
ce motivaţie mai are victoria?
şi împotriva cui cîntă greierii?
uneori îţi aminteşti eroarea – şarpele casei viclenia celui
ce ştie că se va naşte rege apoi vine noaptea şi luna
se tulbură ca vinul îndoit cu apă un vis cu fluturi aşezaţi pe rîu
sau o vrajă neînţeleasă a minţii e totul şi iarăşi
degetele alcătuiesc o formă ciudată un gol perceptibil
deasupra ta într-o sublimă disperare
ochii păsării simulează înecul
3.
să fie poezia o defulare a spiritului înaintea morţii?
scriu o pasăre doarme pe grindă îi simt umbra grea pe faţă
ce nevoie are ea de visele mele? sînt singur chiar înainte de a
mă naşte am văzut o cîrtiţă fugind dintre foile albe –
memoria celui care pleacă uitînd
să închidă fereastra dinspre rîu
rîsul în oglindă umila terapie ce-mi mai rămîne
cînd tu mă părăseşti ca pe un sînge străin
dintre toate pedepsele am ales să te uit
ceva modern şi fără vărsare de sînge caut
şi plîng ca un rege umilit
după o aspră victorie
în cîmpul de mure
aşa cum stau mîna mea nu ridică obiectele ci le năruie
un joc princiar cu moartea
frica eului conştient de sine o simt
resemnarea de a trăi legat de umbră
ca un sclav de durerea lumii
ce trist cînd descoperi că
tocmai omul îşi lipseşte sieşi pentru a fi desăvîrşit
o nemişcare ciudată
s-a liniştit marea parcă deasupra ei s-ar pieptăna o femeie
sîngele şi un ochi de peşte în crucea vîntului
atît îmi mai amintesc
Facebook
WhatsApp
TikTok
