DRAGOSTEA
Şi apoi te îndrăgosteşti.
Uiţi totul despre tine şi despre ceilalţi.
Călătoreşti.
O spirală de vânt eşti,
brăţară
la aripa unei păsări.
DE LA 1 SPRE 2
Tocmai expir
al doilea număr.
Deschide gura, să cresc în tine
ramură de trandafir
înlăuntrul
altei ramuri de trandafir.
FEMEIA DIN BABILON
Femeia ieșea din Babilon noaptea
să îmi aducă tăblița de lut
peste care
eu îmi purtam limba ca și cum aș fi vrut să înțeleg cu gura
ce îmi scria.
Îmi treceam mâna prin femeie ca printr-un văzduh
care îmi aparținea,
îi căutam fața
și sângele
cu gând sa ma așez in inima ei şi sa dorm.
Dimineața, dragostea ei
îmi strălucea pe tot trupul, de sus până jos, ca o erupție
purpurie
de text cuneiform.
CIFRA 1
Nu striga amintire,
gura ți-o închid în album.
Istoria lumii trece prin sange
în Braille,
volum după volum.
UNDA
Iubita stă ghemuită într-un ou
înfăşurată într-un vis roşu
de catifea,
e învelită în vise albastre de in
visate de inima mea.
Nu ne vorbim amândoi
decât noaptea pe sub pleoape,
suntem închişi laolaltă
într-o pasăre transparentă
dusă de ape.
EXERCIȚIU DE DISPARIȚIE
Mă așez în luntre
cu faţa în jos
să trec dincolo.
Sunt atent:printre coastele transparente ale bărcii
văd cum din icoane
sfinţii
la care mă închinam
se desprind
şi se scufundă lent.
Plouă,
peste tot.
În gât, în inimă, pe spate
îmi cad marile ploi de stingere a zeilor,
idolii plutesc în derivă…
În frizeria din colț
Cristos îşi tunde pletele şi barba.
Cum trec eu întins în luntre
în umeri şi-n femure, ca dintr-un mort,
simt încolţindu-mi iarba.