Poet
Tu mergi
cu iubirea fluturându-ti pe umeri ca o mantie,
mergi înainte
și te destrami încet peste oameni.
În urmă, oamenii te adună din aer,
și te respiră
și te fac la loc
din cuvinte
La observatorul multelor stele
Era noapte și mă uitam la stele
prin chiar ochiul stâng
al iubitei mele.
Zic, ce limpede se vede prin clarul ochiului tău
cerul şi luna,
multele stele,
parca as fi într-un observator
instalat în atmosferă
în interiorul unei nacele.
Nu știu de ce îmi era asa dor
de iubita care era chiar lângă mine…
Am zis atunci hotărât: aici în observator
am sa te cos de coastele mele
bine, bine, bine.
Am scos de la piept
un ac făcut din rază de lună
şi în lumina fermecată a nopții,
chiar printr-o stea,
am început să cos împreuna
inima ei
de inima mea.
Iubita pe nor
Era pe la apus
iar eu eram atât de îndrăgostit
că am apucat râul în brațe,
l-am pus
vertical
si i-am spus:
Tu ai să curgi de acum încolo
dinspre pământ înspre cer
pentru că acolo, pe un nor, doarme iubita mea,
vei izvorî din sângele meu artezian
si te vei face curcubeu pe obrazul ei de catifea.
Toţi peștii din tine se vor face diamante
si rubine înotătoare,
coliere, brăţări şi inele.
Din plante
vei face mângâieri unduitoare,
iar din valuri o vei legăna ca pe un copil
printre stele.
Curentul tău lin o va plimba
prin paradis,
sângele meu, amestecat cu nori
şi iarbă şi flori
îi va pulsa la tâmple vis după vis.
Scris pe noapte
Femeia ieșea din Babilon noapte de noapte
și îmi aducea de fiecare data, in lumina lunii,
o tăblița de lut.
O luam,o înmuiam în miere şi lapte
si lacom îmi purtam limba pe ea sa ii descifrez textul.
Semnele ei vorbeau despre abisul închis în sărut,
si despre o livadă de stele necoapte
în care, livid, atârna de o creanga a nopții
trupul rarefiat
al unui înger căzut.
Îmi treceam mâna prin femeie ca printr-un văzduh
care im aparținea,
îi căutam faţa
si sângele
cu gând sa mă așez in inima ei şi să dorm.
Dimineața, după ce noaptea schimbam semne cu ea,
tot trupul meu
era acoperit de sus pana jos de o erupție purpurie
de text cuneiform.