Un joc cu mingea
Alergam unul după altul râzând într-un joc
adevărat.
Sunt îndrăgostit,
mi-am spus
in timp ce loveam mingea
şi mă învârteam prin aer
cu dexteritatea unui acrobat..
Mingea se ducea până departe,
trebuia să alerg repede după ea
trecea prin pruncul din pântecul mamei,
ajungea până aproape de moarte
şi revenea.
Loveam cu racheta la întâmplare,
încercam să ţintesc discul solar,
mingea ricoşa din râsul iubitei
într-o rază de soare
şi de acolo în inima mea,
îmi producea un infarct temporar,
şi revenea.
Cetatea fermecată
Femeia intra de fiecare dată în cetate
călare
pe inima mea în formă de armăsar,
trecea printre coloane şi descăleca în sala
mare
a tronului,
unde se așeza într-un ochi al meu
de chihlimbar.
O vedeam astfel din toate părțile
simultan,
era o regina atât de frumoasă
încât doar privind-o
mă lua amețeala îndată.
Eram curajos
aveam ditamai rangul de căpitan
dar leșinam de iubire
şi cădeam nevrednic pe jos
la picioarele ei de fată.
Îi căutam pe tălpi degetele
dar nu găseam acolo decât flori de câmp
şi iarba pe care călcase,
gleznele i le cuprindeam între dinți
coapsele ei luminoase.
Fluturi mici albaștri şi roșii
ieșeau din carnea ei
delicați şi fierbinți.
Ah, stătea pe tron în chiar miezul vederii mele
şi de acolo conducea regatul
prin visele care mă treceau
cu repeziciune.
Cetatea şi palatul erau însă doar părţile mici
dintr-o altă mare minune:
În mine, din cauza fierbințelii
începeau să se topească bronzul şi fierul,
iar din ea,
minune dumnezeiască,
izbucnea dintr-o dată, înalt şi adânc,
deasupra mea
chiar….cerul!
Adună-mă
Adună-mă cu buzele nopţii şi cu vorbele ei
şi apoi
calculează-te pe tine până la doi,
spunea femeia așezându-se peste somnul
meu.
Tocmai expir
al doilea număr,
deschide gura să cresc în tine
ramură de trandafir
înlăuntrul altei ramuri de trandafir,
spunea ea.
Desfă-ţi somnul în nesfârșite fășii de mătase
şi catifea
în care să mă prind ca într-o plasă de peşte.
Cu mine de vânt
recalculează-te.
Ah, am strigat înmugurind prin somn
de parcă ceream ajutor,
aud cifra 2 din cifra 1 cum se rupe şi creste
în trupul meu de pământ
pe o margine abruptă de nor.
Măr alergând
Alergam imperfect
prin inima dulce a tinereții
şi gesticulam prostește
prin aer
căutând un zâmbet de fată.
Respiram atât de adânc
încât făceam pe alocuri rană pe pleură.
Ziua prin care treceam
o culegeam direct cu nările
ca pe un
sirop de zmeură.
Treceam prin lume
ascuțit ca o sabie,
inima pânză,trupul corabie.
Duelist duelam duelul dual
eu şi restul opus,
din mișcări succesive
lăsam în urmă statuete de efort de opal,
soarele era mereu în amiază,
sus.
Curgea pe mine apa șiroaie
deosebit de fertil,
alergam cu senzația de câmp şi de ploaie,
un măr de copil.
Facebook
WhatsApp
TikTok
