1.
Păcatul neiubirii
Și poveștile se nasc din niște
linii curbe.
Nu orice e drept și candid.
Minciunile în mii de feluri
se arcuiesc și ne cuprind,
niște îmbrățișări,
sferturi de arc, restul îl aducem noi…
Privirea mioapă speculează defectele,
mintea rescrie scenariul
și fardează personajele,
le îmbracă de sărbătoarea netrăită.
Noi fandăm pașii până la refuz
și întoarcem privirea când lacrima
spală inima de păcatul
neiubirii…
Mai departe trecem pe curat
o poveste fără heppy end.
2.
Gânduri
Mai am prin buzunare
câteva frunze din toamne viitoare,
niște pași nerăbdători
să te caute,
o iubire decolorată din pozele bunicii,
ce mi s-a prins de tocul pantofilor,
vinovați de târziu și înserare.
Am rătăcit câteva capitole
din soartă
și acum trec pe curat ordinea
gândurilor ce n-au mai rodit bucurie.
Tu îmi scuturi pletele de griji
și-mi aliniezi dimineților restante,
câteva tăceri pietrificate.
Îmi e greu să-mi amintesc
îmbrățișările risipite, cuvintele
care nu mai lăsau loc între noi
și sigur am fi vrut mai multe,
dacă ne-am fi fost,
să ne mai fim prin gânduri…
3.
Starea de fericire
Mama nu mi-a lăsat nicio rețetă,
împotriva tristeților, a sufletului ars…
ea învățase de mică
să-și lipească un zâmbet mare pe față,
un fel de fard, valabil oricând
și cât s-ar fi chinuit viața s-o doboare,
ea lățea și mai mult zâmbetul,
de parcă în toate era câștigătoare.
Eu, mă străduiesc în toate diminețile,
să-mi desenez o mică fericire în priviri,
să pun culoarea iubirii în obraji,
să-mi împletesc codițele cu vise,
să adun toate mirările lumii
și pe tocuri, cu rochia mea albă,
să trec peste rugii anotimpurilor,
ca o regină coborâtă din povești.
Și pas cu pas să fac liniște printre clevetitorii
care nu cred în starea mea de fericire…
doar tu știi cum sunt…
o altă stare dintr-un basm.
4.
Darul bucuriei
Există un timp când pasul șovăie,
genunchiul se-ndoaie
până la sânge, peste osul dorință,
fruntea macină gânduri
pe litere fosforescente
și nici o umbrelă să te apere
de anotimpul bătrân.
Mama păstra mereu niște griji,
împachetate în hârtie glacee,
le agăța în pomul de Crăciun,
o țineau tânără și le împrospăta în fiecare an…
eu râdeam și mă jucam cu ele,
niște pietricele,
cu care începeam șotronul despre viață
și iubire.
Poveștile se scriu și se sfârșesc
în anotimpul prescris de terapeut,
ștafeta cu care ne-am înscris în cursă.
Și tu iubire, erai una dintre ele
și mie mi se părea un dar
divin,
despre care mă feream să povestesc,
ca să nu se risipească
bucuria…
5.
Portret
Îți pot face un portret cu cicatricile mele,
din toate durerile ce mi le-ai părăsit,
din doruri orfane,
de culori amestecare,
ca-n poveștile Sf,
nu mă cunoști, nu te improvizez…
și totuși pot face curat
între frici.
Aliniez mirările
pe rama întîmplărilor dăruite
și-ți luminez cel mai colorat
și tandru portret din umbra îmbrățișărilor,
nu l-ai arătat,
numai eu l-am pipăit
și m-a durut,
că te-a durut…
că nu eram,
că nu puteai..
Facebook
WhatsApp
TikTok
